Dacă nu ai citit lecțiile precedente din seria “Părințeală fără tocmeală”, te încurajez să o faci. Poți citi aici blogul introductiv al acestei serii: https://carmenbusch.com/blog-64-scary-parenting
Trăim vremuri care ne provoacă din multe puncte de vedere, inclusiv legat de parentingul nostru. Mereu mă uit la astfel de încercări ca la niște oportunități de a crește și de a învăța lucruri noi. Vă invit să veniți cu mine în această călătorie! În blogul de săptămâna asta vorbim despre cum îi învățăm pe copii să nu întrerupă, ori mai concret, cum să o facă corect și să își aștepte rândul la atenția din partea lui mami/tati.
Puține lucruri sunt mai deranjante pentru mine decât momentele în care vorbesc cu cineva și sunt întreruptă de unul dintre copii fără nici un respect față de ceea ce făceam eu. Fie că sunt întreruptă din vorbire, ori uneori din gândire/scris, mă ia mereu prin surprindere acest lucru și de multe ori reacția mea nu e cea dorită, nici de mine nici de ei, și nu ne slujește nici unuia dintre noi. Devin un bursuc mânios :)
Așa că, din respect față de mine și copii, am început să îi învăț de mici să nu întrerupă, să vorbească pe rând, să asculte cu intenția de a auzi, nu de a răspunde și am știut repede că eu trebuie sa fiu exemplu (îi învăț, modelez, apoi îi ajut să internalizeze).
Când copiii mei erau mici aveam mereu în vizită prieteni la cină, fie prieteni necăsătoriți, fie familii. Voiam să exersăm ospitalitatea și să le dăm ocazia copiilor să învețe să ne împartă. Este extrem de important să înțeleagă că nu le aparținem. Într-una din aceste zile mă chinuiam și eu cu copiii mei mici și mămica-musafir (mentor în “The Law of attraction” și mama a 4 copii) m-a învățat un truc de-al ei care m-a ajutat extraordinar, deci îl voi împărtăși cu voi. De atunci îl pun în practică cu succes. A relatat cum și-a învățat ea copiii să nu întrerupă (știți bine că o vor face, deci învățați-i cum să o facă corect): atunci când mama e cufundată fie în gânduri, fie într-o conversație, NU AU VOIE să întrerupă pur și simplu. Pot veni însă la mine, vor pune mâna pe cotul meu și vor aștepta așa, până când mama va găsi momentul potrivit să se oprească din conversație (de obicei, secunde). Acest lucru este unul de învățat și pentru mami bineînțeles. Eu trebuie să SIMT mâna lor și să iau la cunoștință dând din cap în timp ce mă uit la ei (semn că am văzut/simțit) și la prima pauză de bun simț în conversație să-i întreb ce au nevoie. Asta va funcționa dacă:
E important de asemenea să îi învățăm respectul față de ceea ce facem noi, adulții. Copiii mei știu că au MEREU acces la mine, de aceea am și ales să lucrez de acasă. Însă trebuie să o facă bine.
Dacă lucrezi de acasă zilele astea, iată ce te-ar putea ajuta și pe tine:
Dacă intră în biroul meu și mă văd ocupată scriind un blog sau într-un webinar, vor spune “Scuză-mă, mami”, ca să-mi atragă atenția, și vor aștepta. Nu îi las să aștepte mult; câteodată însă am nevoie de un răgaz de câteva secunde să-mi termin propoziția/gândul, și i-am învățat să aștepte.
Alteori, când înregistrez un podcast de exemplu, știu că nu au voie să intre în cameră decât dacă este o urgență (învață-i ce este urgent, altfel ORICE se întâmplă e urgent :)). Eu am ușă cu sticlă la birou pentru ca ei să îmi vadă semnele/gesturile, dar poți la fel de bine să pui un semn pe ușă sau un scaun în fața ușii - orice le aduce aminte să se oprească și să nu dea buzna, entuziasmați.
Ca și părinte le datorez același respect, când ei sunt ocupați cu ceva. De multe ori, obosiți fiind, anunțăm tranziții (de la o activitate la alta de exemplu) sau “lătrăm ordine” dintr-o cameră în alta și ne surprinde că nu ascultă. Pur și simplu nu ne aud. Și ei se afundă în lumea lor și au nevoie de o “trezire” blândă. :)
Apropo de respectul în conversații... vorbitul pe rând e un alt obicei bun. Acesta e tot o chestiune de bun simț și denotă respect față de interlocutor/i. Altfel conversațiile nu vor fi decât un concurs de cine vorbește mai repede și mai tare și acest lucru nu va fi de folos nimănui. Vor pierde multe lucruri pe care le pot învăța dacă nu își așteaptă rândul. Când vorbesc unul peste altul sau peste noi, părinții, pur și simplu le amintim cu blândețe: “Hei, vorbim pe rând, vă aduceți aminte că așa am stabilit că fac familiile care se iubesc și se respectă?”.
Și uite așa, cu aceste reguli simple, reușesc eu să îmi mențin capu’ treaz și sunt capabilă să trăiesc și să lucrez ȘI EU pe lângă copiii mei. Sper să vă ajute și pe voi practicile noastre. Voi cum procedați cu copiii voștri?
Vă îmbrățișează cu drag,
O mămică de patru năzdrăvani