Parinteala fara tocmeala - Lectia 4

LECȚIA 4: Gestionarea conflictelor/certurilor între copii

Dacă nu ai citit lecțiile precedente din seria “Părințeală fără tocmeală”, te încurajez să o faci. E un sezon potrivit pentru a investi în abilitățile noastre ca părinți iar gestionarea conflictelor este un subiect pe care e musai să-l aprofundăm și să-l stăpânim când vine de vorba de relații în general și cu atât mai mult de cele din familia noastră.

Cel mai bine este să învățăm să le prevenim. Trebuie să ne amintim că ai noștri copii nu se nasc cu dorința de a fi altruiști. Suntem în general ființe egocentrice, deci altruismul trebuie învățat. Voi explica. Tot ceea ce copiii văd la noi și experimentează cu noi de mici va deveni o NORMĂ. De exemplu, dacă toată atenția acasă e pe ei, vor crește crezând că așa li se cuvine, că așa va fi peste tot în lume. La primele interacțiuni sociale se vor aștepta să primească același tratament ca și acasă. Dacă mama și tata dau curs tuturor cerințelor copilului și nu-l învață că timpul și atenția părinților va fi împărțită, se va aștepta ca toți ceilalți (copii) să asculte și să urmeze, așa cum face mama acasă, nu?

Jucăria dacă e acolo, SIGUR e pentru el/ea (așa cum e și acasă când ei vor să se joace cu ceva) și o va lua. E treaba noastră să-i învățăm contrariul și da, chiar să împartă jucăriile lor. Eu am fost surprinsă prima dată când am fost în parc cu copiii și alți copilași veneau și luau jucăriile copiilor mei, fără să ceară voie, ca și cum li se cuvin. Surprinsă eram nu de copii, cât de părintele care nu schița un gest. Când reversul se întâmpla, mă duceam frumos la Melanie (nu țipam de pe bancă) și îi spuneam: “Jucăria nu ne aparține, prin urmare trebuie să cerem permisiune să o împrumutăm.”

Copiii trebuie să învețe de mici să aibă respect și reverență față de VIAȚĂ. Respectul față de ei înșiși, față de ceilalți și față de mediul înconjurător va fi modelat și învățat. Acesta va fi cel mai bun mod de prevenție a conflictelor. Viața e un dar și eu am o vorbă: “Sunt favorita lui Dumnezeu, dar și tu ești”. Asta mă ajută în general să iubesc și să respect oamenii, să acord prezumția nevinovăției și să nu mă las ușor ofensată de ce fac alții ori să iau lucrurile personal. Le spun asta și copiilor. Le mai spun și: “Tu ești copilul meu preferat, și mai am trei preferați.”

Deci cum prevenim conflictele? Cum le gestionăm?

Îi învățăm de mici respectul față de viață, față de cei din jur. Îi învățăm că nu sunt singurii sau cei mai importanți în casă, nu sunt mici dumnezei (deși au nevoie de mai multă atenție când sunt mai mici).
Când apar alți frați/surori trebuie să îi pregătim cum trebuie. Eu le-am cumpărat alor mei un bebeluș (ca să aibă și ei pe cine îngriji), i-am făcut parte cât am putut și cât a fost potrivit din experiența sarcinii și a nașterii, le-am explicat că noul bebeluș este la fel de mult o binecuvântare pentru ei cât și pentru mami și tati (mai multă iubire de dat). Odată venit bebelușul m-am asigurat ca și frații/surorile mai mari au timp singuri cu mami. I-am și responsabilizat cu purtarea de grijă a celui mic cât și când am simțit că a fost ok. Dacă nu ați știut să faceți asta, e ok. Aproape nimic nu e ireparabil. Puteți și acum avea discuția despre “cât de binecuvântați suntem să ne avem unii pe alții.”
Unii iau prea literal vorba: “Prietenii sunt familia pe care ti-o alegi”, abandonează prea ușor ideea că frații/surorile nu pot fi prieteni buni, acceptă prea ușor că trebuie doar să se “tolereze” unul pe altul până când unul sau amândoi pleacă de acasă. Eu mi-am dorit ca ai mei copii să se aleagă unii pe alții. Au prieteni care vin săptămânal la ei, dar am reguli clare și acolo vis a vis de cum se poartă cu frații/surorile lor în prezența prietenilor. De cand erau mici le-am povestit că noi putem alege să ne avem aproape tot restul vieții. E treaba noastră, a părinților, să-i ajutăm pe copiii noștri să se respecte și să se iubească între ei. De câte ori am avut ocazia, la orice ceartă, le-am repetat că putem alege să fim ca majoritatea (să ne tolerăm reciproc), ori putem să alegem să fim prieteni buni (deși frați/surori) dacă tot e să trăim în aceeași casă timp de mulți ani. De asemenea noi avem un joc pe care-l jucăm de multe ori la masă: “Spune pe rând ceva ce apreciezi la fiecare persoană din familie” (dar nu ceva evident ca de exemplu culoarea ochilor sau bluza cu care e îmbrăcat). Le-a fost greu la început dar ne-au auzit pe mine și tati și-au început să se gândească și să aprecieze calități diferite de ale lor la frații/surorile lor.
Uneori fac concurență de complimente sau atenție și le amintim ca avem destule pentru toți și că aprecierea unuia dintre ei nu e înspre pierderea altuia, nu e ca și cum iau de la unul să dau altuia. Nu încurajăm și nici nu acceptăm comparațiile și concurența nesănătoasă - în primul rând modelăm asta - ci îi învățăm că singura persoană cu care ar trebui să fie în competiție sunt ei înșiși. Însă nici nu ne sfiim să afirmăm un punct forte al unuia dintre ei, chiar dacă nu toți îl posedă.
Când se ceartă le aduc aminte ca “it takes two to tango” (e nevoie de doi pentru un tangou). I-am învățat că treaba fiecăruia dintre ei este să îmi spună ce a făcut el/ea greșit, nu celălalt și să-și asume responsabilitatea de dragul lor înșiși. Nu au voie să se întrerupă unul pe celălalt când povestesc depre ce s-a întâmplat. Dacă e nevoie le dau un “talking stick” (orice instrument - poți fi creativ/ă aici). Cine îl are în mână are “scena”.
Persoana care a început cearta va suporta consecințe mai serioase DAR dacă a doua persoana și-a făcut dreptate singură, atunci nu mai intervin. De exemplu Meli o lovește pe Julia iar Julia lovește înapoi. Meli va suporta o consecință pentru că a inițiat dar nu și una pentru lovit din moment ce Julia și-a făcut dreptate singură. Dacă Julia e cea care pârăște e posibil să suporte și ea o consecință pentru pârât din moment ce și-a făcut deja dreptate.
Le este interzisă ETICHETAREA. “Meli este REA” nu e acceptabil. Ce vor spune în schimb? “Melanie s-a enervat când am făcut X și a acționat făcând Y.” Vom ataca comportamentul, nu persoana.
Când erau mici căutam să fiu mereu conștientă de timpul în care erau mai iritabili pentru a preveni certurile, oferindu-le spațiu unul față de celălalt. Și acum mai fac asta. Îi separ adesea pentru a preveni exploziile. Îi învăț deasemenea să respire 10 secunde înainte să reacționeze. Nu-mi iese mereu. Dar de multe ori îi trimit în camere separate după o ceartă și-i rog să mediteze la ce au spus/făcut și să vină la mine când au o lecție de împărtășit (vis a vis de ei înșiși). Uneori lecția este chiar asta: când simt că mă enervez trebuie să îmi dau timp de liniștire (timeout) ca să nu fac prostii.
Nu sunt deloc de acord cu acele învățături care spun că copiii nu ar trebui să îi vadă pe părinți certându-se. Dacă noi nu știm să ne certăm într-un mod de care să nu ne fie rușine, nu vom reuși să-i învățăm pe ei. Ei ne-au văzut certându-ne, ridicând vocea, dar niciodată nu ne-au auzit spunând ceva lipsit de respect în acele momente sau împingând, lovind, etc. Chiar dacă am exagerat cu unele afirmații gen: “Tu întotdeauna”, “Tu niciodată”, ne-au văzut apoi cerându-ne iertare. Învață-i să se certe constructiv. SE VOR CERTA. Pe de altă parte, dacă vă certați mult și des, cereți ajutor. Nu e ok. Creați stres enorm pentru copii.
Ce avem voie și ce nu avem voie să facem cu mânuțele/gurița? În loc să le spun mereu: “Nu lovi”, “Nu striga”, “Nu trage de păr”, “Nu împinge”, am ales să-i învăț opusul: Ce AU voie să facă cu mânuțele, gurița, etc.
Aceasta e o lecție bună pentru copiii de învățat încă de mici. Nimeni nu vrea să fie părintele copilului care mușcă, împinge, lovește. Dar nici nu vrei să fii mereu cu gura pe el: “Nu mușca”, “Nu țipa”, “Nu lovi”. Folosește mai degrabă mesaje pozitive. La prima încercare de a lovi spune-i: “Înțeleg că ești frustrat, și eu mă simt așa adesea, însă vom găsi alte moduri de a face față acestei situații. Cu mânuțele avem voie doar să iubim: mângâiem, îmbrățișăm, oferim cadouri, împărțim jucării, ne ținem de mână cu un prieten, ajutăm pe cineva care a căzut, etc. Altfel mânuțele noastre le ținem la noi, la fel și piciorușele. Nu atingem în alte scopuri pe cineva cu mânuțele și piciorușele. La fel cu gurița: o folosim ca să încurajăm, să povestim cu cineva, să păpăm, să comunicăm iubire și ce avem nevoie, chiar și lucruri care nu ne fac plăcere. Dar nu mușcăm, nu ridicăm vocea, nu ne răstim.”
De asemenea când vorbim avem un volum de casă și unul de afară. Adu-le aminte constant lucrul acesta, de dragul nervilor tăi. :) Gălăgia negestionată bine și ieșită de sub control va provoca multă iritație și un potențial conflict. Fii proactiv/ă!
Este foarte important să îi înveți să împartă, să facă cu randul, să țină cont de dorințele și preferințele celorlalți, să nu se distreze pe seama cuiva, să își ceară iertare și să respecte.

Sper ca aceste lecții testate și re-testate să-ți fie și ție de folos.

Dacă nu ai făcut-o până acum, vino alături de mine în grupul special creat pentru a învăța și a ne încuraja la a crește o generație de copii altruiști, generoși și încrezători că pot schimba lumea.
https://www.facebook.com/groups/636231430285816/

Poți citi aici blogul introductiv al acestei serii: https://carmenbusch.com/blog-64-scary-parenting

Cu drag,

Carmen, mămică de 4