Parinteala fara Tocmeala - Lectia 1

Am promis în blogul precedent că vom petrece următoarele săptămâni împreună pentru a învăța câteva deprinderi importante pentru orice părinte. Personal cred că “NU EXISTĂ COPII RĂI așa cum nu există PĂRINȚI RĂI”. A fi părinte se învață pas cu pas, deprindere cu deprindere, zi după zi. Așa că, haideți să purcedem cu prima “lecție”.

LECȚIA 1: Setează limite și așteptări și comunică-le clar și consecvent - este, dacă îmi permiteți cel mai important aspect în parenting. Când asta vă este clar, restul se va potrivi ușor și cum trebuie în scenariul propriei “părințeli”.

Vom face asta în multe aspecte din viața familiei noastre însă aleg să vorbesc despre câteva pe care le-am sesizat, în interacțiunea mea cu mulți părinți, a fi în mod constant puncte de tensiune și stres: somnul, mâncarea, recreerea și responsabilitățile. La noi în casă, în jurul acestora patru am setat încă de la început, așteptări și limite bine comunicate și non-negociabile.

Fiecare familie este diferită și va decide în dreptul ei ce este important. Asigură-te că decizi informat și asumat. Important este să alegi câteva aspecte (3-4 non-negociabile) pe care le vei exersa constant o perioadă. Găsește acele “teachable moments” (momente de învățare), privește-le ca pe o oportunitate și construiește în jurul lor o platformă pentru comunicarea acestor limite și a DE CE-ului din spatele lor.

Îți voi da câteva exemple, vis a vis de cele 4 mari puncte de potențial stres în familie:

Somnul

Pentru noi a fost important să avem o rutină de somn și să îi învățăm pe copii că somnul e fun și a adormi este ceva ce pot face singuri, după un timp de calitate cu noi.
Ora de somn va fi non-negociabilă: aceeași în fiecare seară, ajustată în funcție de vârstă. Responsabilizează-i pe ei să își aducă aminte. Îi învățăm că somnul e ceva ce abia așteptăm să vină, le explicăm cât e de important acel timp pentru sănătatea noastră, cum în timp ce dormim organismul nostru se vindecă și ia o pauză binemeritată ca să fie bine și fericit a doua zi. Atitudinea noastră față de somn este foarte importantă. La fel și ritualul de culcare. Voi reveni în alt blog cu ritualul nostru, specific fiecărei vârste.

Nu mai ies din cameră/nu se mai dau jos din pat odată puși la culcare
Aici este importantă rutina de seară care ar trebui să se încheie cu învelitul în pat sub o ploaie de pupici și îmbrățișări (la noi se adaugă o lectură scurtă înainte de stingerea luminii și o rugăciune imediat după, cu fiecare în parte). Mersul la baie și băutul apei se întâmplă înainte și deliberat (pentru a ne asigura că nu mai au nevoie de ele după ce se pun la culcare - vi se par cunoscute aceste scenarii? :)). Respectăm astfel timpul și energia tuturor. Nu negociem, nu ne văicărim, nu ne rugăm de ei. Comunicăm clar și ferm așteptările noastre de câte ori va fi nevoie până învață asta (promit că dacă te ții de cuvânt de fiecare dată nu va trebui să o faci foarte des).

Masa:

Cu toții ajutăm și contribuim, cel puțin cu o atitudine de mulțumire și recunoștință. Păpăm ce ni se pregătește! Ne dăm șansa să învățăm să apreciem tot ce e bun pentru noi, nu doar ce ne place. Mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm. E bine să îi învățăm o relație sănătoasă cu mâncarea și mai ales că papilele gustative sunt educabile. Noi decidem ce permitem în cămara noastra, ei pot negocia multe altele (revino la blogul despre alimentație).

Stăm la masă împreună, împărtășim cum a fost ziua (de unde vine vorba aceea, “la masă nu se vorbește?”), vorbim pe rând, așteptăm să termine toți înainte de a ne scuza de la masă și contribuim și la curățenia de după masă. Sarcinile post masă le distribuim firesc fără să ne rugăm de ei - ne AȘTEPTAM ca ei să ajute și să contribuie.

Recreerea/fun-ul:

Învață-i pe copii că acest aspect este responsabilitatea lor. Firește că avem momente când ne jucăm împreună dar nu te fă responsabilă de distracția lor. Mai degrabă creează rutine. Dacă ai creat suficiente oportunități în jurul casei/curții și i-ai setat înspre succes, le poți repeta opțiunile sau chiar ajuta să-și facă un “program” de joacă fără însă a simți că ești sursa lor de divertisment.

Le amintesc copiilor mei că vremea mea pentru jucării a trecut dar că mi-e drag să-i aud/văd pe ei jucându-se în timp ce eu fac ceva ce îmi face mie plăcere să fac sau ce trebuie să fac. Din când în când mă opresc să interactionez cu ei, îi felicit pentru cât de frumos se joacă singuri sau cu fratele/sora și ne vedem împreună de treabă fericiți. Nu e necesar să fii mereu disponibil pentru ei, ci să ai momente de conectare cu ei de-a lungul zilei și să-i înveți să se simtă în siguranță jucându-se singuri (le încurajează creativitatea) și chiar responsabili pentru timpul lor de joacă (numai copiii plictisitori se plictisesc, e vorba noastră :)) Într-un blog ulterior voi reveni cu detalii despre cum mi-a reușit acest aspect.

Responsabilități

Sunt un mare fan al delegării de responsabilități în casă și al împărțirii sarcinilor. Cu toții contribuim și cu toții ne bucurăm de timpul în familie. Lasă-i să vadă cât “costă” o masă bună, o camera curată, o zi trăită bine. Iată câteva dintre responsabilitățile pe care copiii noștri le au: trezitul dimineața la timp, alesul hainelor de școală decuseară, spălatul pe dinți, chiar ajutorul cu micul dejun, verificarea ghiozdanului, responsabilitatea de a-și face temele fără insistențe, de a ajuta cu cina și strângerea mesei inclusiv a pune pe lista de cumpărături ceva ce au terminat din frigider, alegerea rețetelor pentru meniul săptămânal, etc. Nu fă totul pentru ei, nu planifica totul în numele lor ci ajută-i să-și facă singuri program de duș, teme, joacă, etc.

Uite ce fac eu cu drag împreună cu copiii: gătesc, dansez, citesc, ascult și îi învăț despre muzică, jocuri de masă, crafts (lucru manual, mai ales când erau mici). De restul nu îmi pasă, nu sunt pentru mine. Și m-am împăcat cu asta.

Dacă nu ai făcut-o până acum, vino alături de mine în grupul special creat pentru a învăța și a ne încuraja la a crește o generație de copii altruiști, generoși și încrezători că pot schimba lumea. Accesul în grup este gratuit până la data de 1 Mai 2020, moment în care grupul va deveni unul de suport pentru clienții cursului “Părințeală fără tocmeală - 30 de zile de hands-on parenting”.

https://www.facebook.com/groups/636231430285816/

Cu drag, 

Carmen, 

Mămică de 4 copii fericiți și bine, chiar bine