Nu te voi minți, asumarea nu e un lucru ce nu necesită curaj. De fapt, ca să fiu radicală, voi zice că asumarea nu poate exista fără curaj.
De ce? Pentru că mulți stau pe margine și sunt spectatori la viața ta cu cartonașele pregătite de vot. Dacă privirea îți e înspre ei și nu înspre ce faci tu și
consecințele a ceea ce faci, îți promit că traseul îți va fi întrerupt de multe ori de către „binevoitorii” de pe tușă.
Deci iată cum mi-am definit eu asumarea și așteptările:
„Iubește-i pe toți, ascultă de câțiva bine aleși și fii fidel chemării tale!”
Ce înseamnă să îi iubești pe toți? Am învățat să cred că oamenii trebuie iubiți, indiferent de ceea ce fac sau cred. Face parte din ființa lor. Valoarea noastră nu e dată de ceea ce facem sau credem, ci de către „Producător”. ;) Deci cu toții avem aceeași valoare… oamenii trebuie iubiți, dar nu fără limite. Despre limite vom discuta altă dată.
Iubirea nu e un sentiment, e mai degrabă un verb, am stabilit asta deja, nu? Înseamnă a trata oamenii cu demnitate și onoare, a face alegeri grele uneori, a renunța la drepturile tale adesea și chiar la apărare (Hopa!), la a oferi spațiu, a comunica clar intențiile și așteptările și a nu arde poduri niciodată. Barierele temporare sunt în regulă. Mai înseamnă să încerci să înțelegi înainte să te simți înțeles (știu, greu de tot), și, aproape de fiecare dată, sacrificiu. Iubește-i pe toți, fiindcă îți aduce eliberare.
De cine asculți? Aici e foarte important să mă auzi pentru că s-ar putea să nu îți placă ce îți spun.
E alegerea ta ce mesaje accepți zilnic.
E alegerea ta ce lași să îți pătrundă în minte și să ți-o ocupe.
E alegerea ta cum gestionezi vocile din capul tău.
Experții spun că suntem suma celor cinci oameni cu care „ne adunăm” cel mai des. (Spune-mi cu cine te sfătuiești, ca să îți spun cine ești”, așa era vorba? Tot ei zic că, dacă ești cel mai deștept om din anturajul tău, nu e de bine. Cine te provoacă zilnic să devii o versiune mai bună a ta? Părerea cui contează? Și nu mă refer aici la aprobarea patologică sau la limita patologiei :) Ci la oameni intenționat aleși, care își lasă amprenta în viața ta. Înțeleg că aceștia se pot schimba în timp, în funcție de evoluția ta. Dar fii sigură că îi ai și fii sigură că nu sunt mai mult de 5-6 (părerea mea). Poate vrei să îți faci și o listă cu domeniile din viața ta unde vocile celor invitați se vor lăsa auzite. Și da, fă-o conștient și intenționat, comunică cu ei lucrul acesta.
Cea mai intimă voce din viața ta va trebui să fie însăși vocea ta. Cât de des ești prezentă în mintea ta, conștientă de ce se întâmplă acolo? Cum te deconectezi de
ritmul alert și te îngrijești de tine? Eu fac asta mult scriind în jurnal, pe blog, prin muzică, mai ales cu volumul la maxim când conduc (știu, diferit ;)), la sală sau când fac activități ce nu îmi solicită creierul, ca de exemplu spălatul rufelor, gătitul.
Aici aș vrea să mă fac auzită bine: nu îți propun să excluzi oamenii din viața ta, ci să alegi nivelul de impact al feedback-ului lor. Creează-ți o sită prin care cerni ce ți se dă ;)
Iată sita mea:
- E implicată persoana respectivă într-o activitate similară mie și deci poate aprecia contextul?
- Are activități pe care le admir/respect în care e implicată activ?
- Am cerut eu feedback sau a venit nepoftit? (în cazul ăsta fac de cele mai multe ori ca și cu musafirii nepoftiți: sunt politicoasă câteva minute, după care mă scuz, am de lucru ;))
- Este acel feedback oferit din dragoste, pentru binele meu sau e doar o descărcare sau opinia celeilalte persoane? Știați că unele persoane cred că s-au născut cu darul de a critica?
Asigură-te că nu te lași influențată pe termen lung, crede-mă e o abilitate ce trebuie învățată, dacă vrei să rămâi fidelă visurilor tale. Și, apropo de asta, tu și doar tu ești responsabilă să întreții focul ce ți s-a pus în inimă și să te asiguri că îl alimentezi cu ce trebuie. Suntem ființe sociale, și parte din chemarea noastră este să dăm valoare. Când nu facem acest lucru, nu ne simțim împliniți. Fie că în această perioadă din viață ești mai implicată în familia ta (mai ales dacă ai copii mici), fie că ai o platformă de influență mai mare, asigură-te că nu doar supraviețuiești, ci că trăiești împlinită. Nu mă certa, lasă-mă să te ajut!
Cum faci asta? Dă jos de pe raft visurile și scutură-le puțin. Adu-ți aminte de momentul când ai luat decizia să le pui acolo și de ce. Ești oare într-o perioadă diferită acum? Poate trebuie să te ierți sau să cerți câteva voci ce și-au făcut reședință permanentă în mintea ta și îți tot repetă plictisitorul „Nu poți” sau „Nu ai voie”. Îmi dai voie mie azi să fiu cea ce le poftește să plece, de dragul tău și a celor dragi ție? Nu doar că trebuie să îți dai permisiunea să te dedici pasiunii tale, ești responsabilă de asta. Viața trăită cu pasiune, oricât de simplă ar fi, inspiră și dă speranță. Înapoi la subiectul nostru de discuție. Cum îți asumi tu fiecare zi? Cum îți asumi scopul pentru care ai fost creată? Cum îți asumi viața ta? Povestim?
„Nu contează cel ce critică; nici cel ce arată cu degetul cum se clatină cel puternic sau cum ar putea face mai bine cel ce face ceva. Meritul îi aparține celui din arenă, cu fața plină de praf, sudoare și sânge, care face eforturi vitejești, care dă greș, care o dă în bară din nou și din nou, - pentru că nu există efort fără greșeală și fără neajunsuri - , dar care se străduiește să facă ceva; cel ce e foarte entuziasmat, foarte devotat, care își investește viața într-o cauză demnă; care, în cel mai bun caz, ajunge să guste din triumful unei mari realizări și care, în cel mai rău caz, dacă nu reușește, măcar eșuează îndrăznind mult.” (“Omul din arenă” – Theodore Roosevelt)