IUBIREA e un verb!!!
Iubiții mei, blogul acesta este despre NOI DOI (VOI DOI) plus ei, drăgălașii. Este despre DRAGOSTEA FAȚĂ DE FAMILIE.
NU, acest blog nu este despre căsătorie sau diferența dintre femei și bărbați, însă îmi doresc să împărtășesc cu voi niște victorii de-ale noastre în cei 18 ani împreună.
Vreau de la început să știți că cele mai valoroase lecții de dăruire și jertfire de sine le-am primit de la soțul meu. Îmi aduc aminte și acum acea ceartă pe care am avut-o în primul an de căsătorie (nu, nu a fost doar una). Soțul meu provine dintr-o familie în care conflictele se rezolvau prin tăcere (retragere), iar eu dintr-una în care câștiga cel ce striga mai tare. Soțul meu, de câteva luni, credea că cel mai bun mod de a mă iubi era să părăsească încăperea pentru ca eu să mă „răcoresc”. DOAMNE MARE! Nimic nu mă putea înfuria mai tare!!!! Eram mult mai nervoasă când se întorcea ca să mai pot purta un dialog, așa că… evitam discuția, dar în tot acest timp scoteam flăcări pe nas.
În ziua despre care vă spun, soțul meu a ieșit din cameră și a revenit după aproximativ 30 de minute. Sunt aproape sigură că cearta fusese iscată de mine, pentru că soțul meu nu se ceartă. Când s-a întors, mi-a propus să ne rugăm. Mă așteptam să zică ceea ce meritam să aud… însă, în schimb, în rugăciune, și-a asumat cearta, rugându-se să fie un soț mai bun. Eu, bineînțeles, credeam că avea dreptate, însă aș fi părut tare egoistă dacă aș fi zis: „Da Doamne, ajută-l să fie un soț mai bun.” :) Ce credeți că am făcut? Nu, nu m-am rugat să fiu o soție mai bună (nu încă, nu în ziua aceea), ci am tăcut mâlc. Apoi, la finalul rugăciunii simple, soțul meu s-a întors spre mine și mi-a zis: „Carmen, să nu uiți niciodată că SUNTEM ÎN ACEEAȘI ECHIPĂ, PE VIAȚĂ! Victoria mea este victoria ta, pierderea mea este pierderea ta. Nu caut deloc să câștig discuția cu tine pentru că, dacă tu pierzi, pierd și eu.”
Bănuiți deja ce s-a întâmplat… mi-a picat fața și a rămas așa o perioadă, în timp ce mă gândeam la cuvintele lui… era posibil oare să ai astfel de relație?
Haideți să mă întorc puțin în timp. Urmărind experiențele celor apropiați în relația de căsnicie, m-am gândit că ar fi mai bine să renunț la ideea de a mă căsători. Îmi spuneam că, dacă majoritatea căsătoriilor duc la separare, care mai e rostul?
Când Jerry și-a manifestat dorința de apropiere mi-a luat două ore să îi înșir toate motivele pentru care nu ar trebui să își dorească să fie cu mine. JUR că așa am făcut :). Eram lipsită total de încredere, însă noi ne-am cunoscut în iunie și ne-am căsătorit în același an, în decembrie.
Iată însă cum am știut că el e „ALESUL”. Mă întorc la SUBIECT: IUBIREA E UN VERB. Înainte de Jerry, au mai fost vreo câțiva interesați (care chiar au pomenit cuvântul căsătorie), însă, în momentul în care începeam să mă comport ca o femeie stăpână pe destinul ei, începeau lista cu reguli sau cu dorințe fără să țină cont de ale mele. Fugeam de rupeam pământul de astfel de relații, cu toate lacrimile caracteristice vârstei :). Jerry însă a făcut două gesturi atât de ieșite din comun, încât am știut că mă pot baza pe el că poate ÎNVĂȚA SĂ MĂ IUBEASCĂ.
A călătorit tocmai din Budapesta, unde lucra atunci când ne-am cunoscut, ca să își petreacă ziua de naștere cu mine (eram în sesiune, în anul trei de facultate). Câteva luni mai târziu, grupul meu de prieteni a fost invitat la o conferință în Budapesta, iar el știa cât de lefteri erau studenții. Ca să se asigure că pot merge, a cumpărat și corturile și a plătit pentru noi toți să mergem (mie nu mi-a spus însă de gestul lui; am aflat de la altcineva).
IUBIREA E UN VERB. Am învățat asta de la iubirea vieții mele. Cuvintele frumoase sunt binevenite însă, neînsoțite de gesturi pe măsură, rămân după un timp doar un zgomot.
Eu și soțul meu suntem departe de a fi perfecți, însă am învățat niște lucruri împreună:
1. Am decis să fim de la început TRUP ȘI SUFLET. Nu, nu am ales un contract care să ne țină împreună, ci am făcut o promisiune solemnă, un legământ. Da, eu sunt mai tradiționalistă și cred în asta. Relația noastră a fost de la început bazată pe acest parteneriat fără limite, bazat pe încredere reciprocă, guvernat de legea dragostei și a iertării. Un contract restricționează, este bazat pe suspiciune, iar violarea acestui contract duce la anularea lui. Un contract e guvernat de frică și lege. Poți schimba asta oricând și în relația ta, apropo.
2. Victoriile mele sunt ale noastre, pierderile mele sunt ale noastre. Câtă libertate aduce asumarea acestui adevăr!
3. Comunicarea nevoilor și dorințelor. Îmi aduc aminte și acum un lucru pe care mi l-a spus Jerry chiar înainte să ne căsătorim, când eram în căutarea rochiei perfecte. Mi-a spus că în Statele Unite femeile se îngrijesc doar înainte de nuntă, iar după aceea se neglijează (asta mi-a comunicat că soțul își dorește o soție care să aibă grijă de ea).
4. Căsătoria poate să ne fie cel mai bun învățător. Este ca o oglindă în care te vezi zilnic, care îți arată mândria și egoismul, incapacitatea de a ierta chiar. Însă, dacă o lași, te învață iertarea și răbdarea și îți crește capacitatea de a-l sluji pe celălalt. Cu cât soțul meu mă slujea mai mult, cu atât îmi doream să fiu o soție mai grijulie cu nevoile lui.
5. Preocuparea mea principală trebuie să fie pentru ce pot EU să aduc în relație, cu ce pot eu să contribui la crearea unui mediu în care amândoi să „înflorim”.
6. O relație puternică se creează atunci când amândoi își asumă căsnicia și familia, comunică constant și prind puteri reciproc.
IUBIREA E UN VERB și față de copii, bine-nțeles. Noi, mămicile, suntem mai înclinate să ne jertfim pentru copii decât pentru soț, uneori chiar în detrimentul soțului. Poate aici lecția e mai degrabă pentru tătici ;).
Iată care este provocarea mea: fă un gest frumos/sacrificial față se soț/soție săptămâna asta. Iată câteva idei esențiale:
• Prepară-i o cafea răcoroasă cu 1-2 picături de Mentă sau un ceai cald cu 1-2 picături de Bergamotă;
• Oferă-i un masaj cu tehnica Aromatouch;
• Difuzează câteva uleiuri de relaxare și cuibăriți-vă unul lângă celălalt cu o carte bună. Alege o carte care te încurajează să fii un soț/o soție care iubește (și) cu fapta. Știați că nevoia cea mai mare a bărbaților este aceea de a fi încurajați și respectați, iar a femeilor de a se simți în siguranță, independente și iubite? Când soțul meu și-a început business-ul mi-a spus așa: „Înot în ape necunoscute, dar dacă tu îmi vei spune că POT, voi putea.” Știți ce am făcut eu însă când vedeam că lucra 14-15 ore pe zi? Pentru că nu voiam să renunțăm să ne creștem NOI COPIII (Iubirea e un verb), am căutat un business online și așa am început eu doTERRA și am mers apoi mai departe, la scara asta și în România :). Din nevoia de a sluji soțului, voiam să dau drumul puțin la supapa de presiune. El a fost și este cel mai mare fan al meu. Dar deja mă laud prea tare :).
• Investește în sănătatea familiei tale. În general, femeia este cea care ia deciziile legate de sănătate și alimentație. Asigură-te că faci tot ce poți, cu ce ai și știi acum pentru a-ți ajuta și sprijini familia la acest capitol.
Cu drag și prețuire,
Carmen