Cum conducem in situatii de criza

Acest blog este născut din conversații cu oameni la care țin enorm, oameni pe care am onoarea să-i conduc și să-i inspir și de la care am auzit, într-o formă sau alta, următorul mesaj: “Apreciez la tine că nu ai dispărut în acest context de criză, că ai rămas activă și prezentă în viața echipei tale.”

Acest blog este despre leadership, dar stai aproape! Dacă ești responsabil de familia ta, de un grup câtuși de mic de oameni, sper ca experiența mea să te inspire.

Gene Klann, autor al cărții “Crisis Leadership” (Conducere în timpul crizei) spune așa: “During a crisis, your goal is to reduce loss and keep things operating as normal as possible.” (Pe timp de criză, scopul tău este să reduci pierderile și să menții lucrurile funcționale și cât mai aproape de normal.”)

Atitudinea unui lider e contagioasă - ORICE atitudine. “Leaders are HOPE dealers!” Mai ales în situații de criză ar trebui să inspirăm constant speranță și să ne menținem o atitudine optimistă, de “se poate”.

E ca la război. Oricât de greu ți-ar fi personal (pentru că trăiești aceleași lucruri și simți aceleași emoții), dacă ești în fruntea armatei nu ai voie să dai bir cu fugiții, pentru că a fi lider nu e despre tine, ci despre ei.

Copiii mei m-au întrebat zilele trecute de ce mai lucrez din greu dacă am tot ce-mi trebuie și echipa pare a se descurca singură?

Le-am răspuns: “Tocmai de aceea lucrez din greu. Acești oameni sunt în grija mea. doTERRA mă plătește ca să am grijă de ei, fie că asta înseamnă să sprijin consumatorii, să alung frica sau să dau viziune!”

E o onoare pentru mine să slujesc oamenii datorită cărora sunt unde sunt. Nu-i voi abandona în perioade de criză. Mai jos voi scrie concret ce am făcut eu, încercând să extrag principiile și a le face aplicabile în orice domeniu conduci.

  1. Răspunsul meu imediat: AM RĂMAS PREZENTĂ, VIZIBILĂ ȘI DISPONIBILĂ.
    •  Când a fost anunțată pandemia, eram în România. Nu am fugit repede acasă, unde era (mai) bine. Unii m-au judecat pentru decizia mea dar am luat-o împreună cu soțul meu, care mi-a promis că el și copiii vor fi bine. Chiar el mi-a zis: “Your team needs you”. Am stat în România până când asistenta mea mi-a zis: “Now or never”. ;) Intenția mea era să stau atât cât îmi propusesem înainte de pandemie, tocmai ca să fiu un exemplu și sprijin pentru oamenii mei. Între timp m-am informat și m-am protejat cât am putut, încercând să-i protejez și pe ceilalți.
    •  Cred că în vremuri de criză prezența liderului în viața echipei este extrem de importantă. De aceea am refuzat să abandonez “câmpul de bătălie”. La ultimul turneu offline doTERRA (cel de primăvară), când ni s-a dat șansa să renunțăm la a mai participa în calitate de speaker pentru că expunerea în public putea să însemne pericol, am zis: “Nu, eu voi fi acolo”. Am simțit că este foarte important pentru oamenii mei să mă simtă aproape.
  2. M-am informat din surse credibile și am început să educ ANTI-FRICĂ și PRO-COMUNITATE.
    •  Când am aflat știrile mi-am dat răgaz să respir și să “jelesc”, după care m-am decis cine voi fi în perioada asta. A fost un moment de intenție și decizie!!! Nu voiam să reiterez aceeași narațiune de la știri și am hotărât ce voi crede și ce voi face EU pe perioada crizei.
    •  Mi-am însușit imediat rolul de lider vizionar, pozitiv și încurajator. Dacă oamenii se simt abandonați în criză, nu vor mai avea încredere în tine în viitor.
    •  M-am informat temeinic despre situația recentă și am ieșit cu un mesaj anti-frică și pro-comunitate. Informarea corectă și consecventă reduce stresul emoțional declanșat de necunoscut, scade frica, oferă ghidaj și le arată oamenilor că au lideri cărora le pasă, care sunt implicați și au informații bune. Adică se pot baza pe tine. Am organizat foarte repede o întâlnire publică cu toți liderii echipei iar mesajul “suntem aici cu și pentru voi” a făcut mult bine. Mulți ne-au mărturisit că asta i-a ajutat să păstreze o atitudine pozitivă și să se simtă în siguranță în comunitatea noastră.
    •  Am pus în practică cele 3 “R”-uri ai comunicării: review, repeat, reinforce.

    “Remember, when information regarding what is happening is scarce or non-existent, people revert to gossip and rumors and also tend to ‘MSU’ it. That is: Make Stuff Up. Invariably, what they make up will be worse than reality, no matter how bad reality is.” (Gene Klann)
    “Când oamenii nu au informații vis a vis de ceea ce se întâmplă sau dacă informarea e precară, aceștia apelează la bârfă, zvonuri sau, și mai rău, invenții. Ceea ce vor inventa va fi mult mai rău decât realitatea, oricât de gravă ar fi ea.”
  3. Am luat pulsul echipei și am decis care e FACTORUL CRITIC ACȚIONABIL IMEDIAT.
    Mi-am pus această întrebare: care este acel lucru pe care dacă nu-l fac ACUM, echipa mea va avea de suferit? Cei mai mulți oameni veneau spre mine spunând cât de greu le este să gestioneze relația cu copiii în situația în care erau cu toții închiși în casă. Am înțeles nevoia imediată și am acționat spre împlinirea ei. Am decis să ofer soluții în această direcție, deși a fost un element de creștere pentru mine. Eram eficientă cu copiii mei, însă a articula ceea ce făceam bine în fața unui grup care a crescut în câteva zile la peste 1000 a fost o provocare - una care m-a ținut ocupată 30 de zile. Am căutat să pun în practică idei care să-i ajute pe oameni să simtă că aparțin unei comunități. Am venit în fața lor în mod regulat pentru a crea o rutină și a aduce stabilitate și siguranță. O siguranță inspirată și de lipsa mea de teamă. Mie nu mi-e frică de moarte, mi-e mult mai frică de a trăi fără consecințe. :) Cei mai mulți oameni sunt apatici și lipsiți de energie pentru că au renunțat să slujească! Am decis să slujesc cu și mai multă îndârjire în această criză.
  4. Am continuat să mențin NORMALITATEA fără să ignor ce se întâmplă dar și fără să fiu un megafon al dezastrului
    •  Mi-am menținut programul de călătorii și de traininguri la nivel de echipă, chiar dacă m-a “costat” mai mult (și la propriu și la figurat). Am investit resurse actuale pentru rezultate viitoare.
    •  Am investit inițial în lideri. În luna Iulie am avut un turneu în țară cu liderii cheie (cu care comunicasem în prealabil 1 la 1.) I-am asigurat că acest business va avea viață dacă vom avea grijă de el și că cei ce rămân în mișcare acum vor fi primii pregătiți de normalitate când lucrurile vor reveni pe făgașul normal.
    •  Turneul a fost obositor dar extrem de împlinitor! Nu am făcut planuri mari de avansare ci am făcut ceea ce am putut cu ce aveam deja în fața noastră.
    Am implementat sisteme de monitorizare a echipelor pentru ca oamenii să se simtă în siguranță, bine îngrijiți și pregătiți să înfrunte criza.
    •  Al doilea turneu a venit cu chestiuni mai vizionare și a inclus echipele liderilor inițiali. Oamenii s-au mobilizat. Focusul a fost pe a face TOT CE ȚINE DE NOI CU CE AVEM ACUM: plantare de semințe cu pași mici și consecvență, având încredere că ceea ce e e acum în stadiu embrionar va da roade la timpul potrivit.
  5. Am știut mereu că WHAT FEEDS ME, FEEDS THEM așa că
    •  Am devenit mai riguroasă cu obiceiurile de sănătate și comunicarea lor: checklists, live-uri, podcast-uri, detox, etc
    •  Am stat efectiv aproape de oameni pozitivi și mi-am protejat mintea cât de mult am putut: zero știri, citit masiv, focalizare pe a sluji.
    •  Am realizat în perioada asta cât de binecuvântați suntem noi cu doTERRA și mi-am întărit și mai mult convingerea că oamenii trebuie să aibă acces la ce poate oferi această companie.

Concluzie: decide ce-ți DOREȘTI DIN INIMĂ pentru familia/comunitatea ta. Crede-mă când spun că acest lucru nu te va obosi, ci îți va da energia necesară ca să poți conduce în vremuri de criză. Apoi depune EFORT INTENȚIONAT (cu atât mai mult pe timp de criză) pentru cele mai ADÂNCI DORINȚE pe care le nutrești pentru comunitatea ta!

“Viața merge în direcția în care îi aducem aminte să o facă.” Totul începe de la decizie și intenție. Sper din inimă să fii o persoană care inspiră și conduce ÎN CRIZĂ!

Cu drag de tine,

Carmen