Blog


Invata sa visezi extravagant

Într-unul din blogurile trecute am discutat despre evaluare la început de an: trei lucruri la care ne uităm (noi înșine, relațiile noastre și capacitatea de a crea). E util să evaluăm dar nu cu scopul de a ne auto-condamna pentru ceea ce nu am făcut, ci mai degrabă ca să ne putem elibera de bagajul inutil (credințe limitante, obiceiuri nefolositoare, relații toxice etc). În acest blog vreau să privim ÎNAINTE. Să învățăm să visăm, și să visăm EXTRAVAGANT!

De ce este important să învățăm asta? Mel Robbins povestește despre faptul că în copilărie auzim cuvântul NU de aproximativ 400 de ori pe zi. Când auzi “Nu” sau “Nu se poate” sau “Nu ai voie să faci asta” atât de des, nu e de mirare că ne învățăm cu acest mesaj și atunci când avem o idee mare și bună, primul nostru gând va fi: “nu se poate”.

Așadar, pentru noi ca adulții, visatul EXTRAVAGANT este un lucru ce trebuie REînvățat.

“The greater danger for most of us is not that our aim is too high and we miss it, but that it is too low and we hit it.”(Marele pericol pentru cei mai mulți dintre noi nu este că țintim prea sus și ratăm, ci prea jos și reușim.)
~ Michelangelo

A visa (sau a fi vizionar) este o deprindere care se poate învăța. Ne naștem de fapt cu ea însă în timp ajungem să o abandonăm alegând să ne lăsăm încovoiați în special de greutatea așteptărilor și judecăților celor din jur (și mai ales ale celor care au abandonat visarea înaintea noastră).

Cel mai mare dar pe care-l putem oferi copiilor noștri este capacitatea de a visa, de a trăi pentru visurile lor și de a alege în dreptul lor, neclintiți în fața cârcotașilor.

Adu-ți aminte când erai copil și totul părea posibil. Nu, acel lucru nu e copilăresc! Este o realitate pe care ar fi trebuit să luptăm să o menținem. Este cultura în cadrul căreia ar trebui să se creeze generația viitoare.

Cum te reîntorci la acea stare de visare?

  1. Pentru început probabil că vor ajuta câteva resurse: cărți, podcasturi, articole scrise/prezentate de către oameni care sunt maeștri la acest capitol.

  2. Apoi poziționează-te în fața succesului (what does this mean mai exact) amintindu-ți că tu ești principalul gardian al încrederii în sine și visurilor tale. Visurile tale sunt parte intimă din ceea ce ești, cine ai fost creat să fii.
    Visurile se nasc dintr-un make-up unic al fiecăruia dintre noi, un blueprint personalizat. Dumnezeu nu îți va da visuri fără să îți dea și potențialul de a le duce la îndeplinire. Dacă ar fi așa, ar fi ca și cum te-ar crea pentru frustrare permanentă. Când lași visul tău să devină realitate, funcționezi în potențialul tău și A REUȘI e natural.

    În ciuda a ceea ce se spune - “Trebuie să vezi ca să crezi”, adevărul este că “Trebuie să crezi, ca să vezi.” Ca să crezi însă, trebuie să te vezi DEMN de visare, altfel visurile se vor îneca în marea îndoielii până încrederea ta în tine se va decide să le salveze. Copiilor mei le zic mereu: adu-ți aminte CINE ești și A CUI ești (fiu/fiică a lui Dumnezeu, moștenitori ai curții regale.)

  3. Asumă-ți că ești co-creator împreună cu Dumnezeu iar El nu lucrează la scară mică. Apoi uită-te în jur la ceea ce a fost deja creat de către oameni ca și tine. Probabil ești ispitit să crezi că ei au avut ceva special. Dar dacă îi întrebi, ceea ce îi face diferiți este “TUPEUL” (de a crede că sunt speciali, că au fost însărcinați cu lucruri mari) și acceptarea greului (care vine la pachet cu a fi revoluționar în gândire și înfăptuire). Nimic nu este mai trist decât a trăi o viață neîmplinită din cauza fricii.

  4. Apoi… la treabă! Îți vei scrie visurile pe hârtie zilnic în cel mai mare detaliu. Dacă nu te înspăimântă, nu ți-ai dat încă frâu liber imaginației sau permisiunea să răscolești adânc. Alege 3-5 visuri mari și scrie-le zilnic, cu mulțumire pentru călătoria care te va duce acolo și persoana care vei deveni. Apoi îmbibă-le bine cu rugăciune (și da, cu lacrimi de neputință inițial, dar doar de Dumnezeu văzute).

    GÂND (viziune, imaginație) ---> CUVINTE/DECLARAȚII ---> CONVINGERI ---> ACȚIUNI ---> TRĂIRE

    “In order to create something you need to state it. When you state it, it will become real to you. You will train your brain into your advantage.”
    Mel Robbins (“Pentru a crea ceva, trebuie să-l pui întâi în cuvinte. Când faci asta, acel lucru devine real pentru tine. Îți vei antrena creierul să lucreze în avantajul tău.”)

    Vei scurtcircuita tendința naturală a creierului de a fi pe AUTOPILOT și în zona de confort. Conform unor studii recente, ai cu 42% șanse mai multe să îți atingi scopurile dacă le scrii. Un alt studiu realizat de către Harvard University pe parcursul a 10 ani a concluzionat că oamenii care își notează consecvent visurile și aspirațiile au de 10 ori mai multe șanse să le ducă la îndeplinire, pentru că creierul nostru, odată lucrurile rostite, vrea să le ducă la îndeplinire (ca pe un TO DO LIST). Când creierul tău găsește că ceva e important pentru tine, acel lucru rămâne ca un tab deschis la calculator, căutând mereu oameni, resurse, soluții (sistemul activator reticular). Vei găsi “coincidențele”, vei deveni mai “norocos” :) , mai orientat pe soluții și mai pozitiv în general.

    “If no one thinks you’re crazy, you are not operating at the outer limits of your potențial.”
    Unknown (“Dacă nimeni nu crede că eșți un pic nebun, atunci nu operezi la limita maximă a potențialului tău.” Autor necunoscut)

  5. Fă-ți un obicei din a te vedea acolo, realizând ceea ce visezi. Cum te simți? Cum arăți? Cine e cu tine? Care sunt oamenii binecuvântați de îndrăzneala ta? Simți mândria de a fi rezistat tuturor împotrivirilor? Manifestarea visului tău nu înseamnă doar imaginație, înseamnă a crede cu toată ființa ta în împlinirea lui, a face acel vis parte din viața ta. Vei vorbi despre el, vei trăi ca cineva care are un vis de înfăptuit și vei face planuri. Când vorbești despre visul tău, vorbește la timpul prezent. Îți vei “fenta” creierul care nu face diferența dintre prezent și viitor și îți vei seta sistemul activator reticulat să VADĂ resursele.

  6. Vei decide CE VREI, vei renunța la CÂND (temporar) și îți vei aminti mereu DE CE. Adică te vei căsători cu procesul, divorțând de rezultat. Rezultatele vor veni în urma unei munci susținute, focalizate și cu pasiune. Cu pasiune, mă auzi? Și știi ceva? Când ești dedicat visurilor tale, te vei trezi în fiecare zi făcând cu pasiune ceea trebuie, indiferent cât de greu e. Când nu ești focalizat pe rezultate ci pe trăirea visului, cu recunoștință, în fiecare zi, și muncești pentru asta (nu doar aștepți efectele înfăptuirii lui), vei vedea cum vei invita în viața ta exact CE și pe CINE ai nevoie.

  7. Apoi le vei lua pe rând și vei “rupe în bucăți” tot traseul. Vei identifica bornele kilometrice și te vei înarma cu răbdare, vei sufleca mânecile, vei scuipa în palme și vei face primul pas - cel din fața ta. Pune-ți întrebarea: ce pot să fac azi, cu ce am, aici unde sunt? Nu te plânge, nu căuta scuze. Ai tot ce îți trebuie pentru visul tău. Cu ochii pe ținta îndepărtată, asigură-te că piciorul ți-e ferm în pământ, făcând primul pas. Și uite așa ajungi să pui un țăruș acolo, o mărturie a faptului că ești în mișcare. Creierul tău, care până acum te-a sabotat asumându-și rolul de protector (împotriva a tot ce pare înspăimântător) va mai da drumul la strânsoare, va crea noi conexiuni și va întâmpina următorul pas cu mai puțină opoziție.

  8. Și în ultimul rând, nu pot să accentuez suficient nevoia de dare de seamă și/sau coaching. Motivația intrinsecă nu e ceva cu care ne naștem, e un “mușchi” dezvoltat în timp, croșetat din mici “succese”. Vei fi ispitit să renunți probabil în fiecare zi. E de ajuns să te uiți în jurul tău ca să știi că ceea ce îți spun e adevărat. Va trebui să îți dezvolți abilitatea de a merge de la un eșec temporar la altul fără să îți pierzi entuziasmul.

În concluzie, limitările și granițele sunt aruncate asupra visurilor ca o plasă, de către NEcredincioși, adesea înverșunați, rușinați, frustrați sau plini de amărăciune vis-a-vis de propriile visuri. Rar vei vedea oameni de succes descurajând un visător.

“Never take advice from someone who doesn’t have to live with the consequences.” Mark Cuban (Nu primi sfaturi de la cineva care nu trăiește el însuși cu consecințele lui.)

Și încă ceva: dacă nu trăieșți pentru visurile tale, vei trăi cel mai probabil, pentru ale altcuiva. Tu alegi, dar măcar asumă-ți alegerea!

Cu încredere mare în tine,

Carmen (Yes, you can)