Blog


Suferinta nu e negociabila

M-am trezit în adiere de vânt și zgomot de talangă - am câteva agățate afară și ador cum răspund ele prin cântec la mângâierea vântului. Visasem urât și m-am bucurat tare atunci când am verificat ceasul și acesta mi-a dat permisiunea să mă trezesc. Era 4:57 AM. Am coborât să fac cafea și între timp mi-am amintit de ce visasem urât. Plecasem la culcare tristă și resemnată vis a vis de o situație pe care nu o puteam controla. Meditasem toată seara la modul în care aș putea să ajut ca astfel de situații să nu se mai repete, ori dacă se repetă să nu mai doară atât de tare.

Câteodată deschidem uși în viața noastră fără să știm unde duc și ne trezim în situații fără precedent, cauzatoare de teamă. M-am regăsit recent acolo. Șocant, nu? ;) Nimeni nu este scutit de clipe, chiar perioade grele și de suferință.

Când aveam 20-30 de ani obișnuiam să cred (și să afirm) că viața e în general ușoară (habar nu am de ce ziceam asta pentru că am trăit o copilărie și o adolescență crunte). Dar ajunsesem eu să dezvolt un mecanism de autoapărare care m-a ajutat o bună parte din viața mea. Am pierdut multe în acești 20 de ani dar cred că suferințele timpurii m-au învățat reziliența (citește despre reziliența aici ). Am continuat să afirm, în ciuda experiențelor grele, că viața e în general ușoară, bună și merită întâmpinată zilnic cu bucurie și optimism.
Sunt din categoria celor care au suferit în viață. Am iertat pentru că am înțeles că oamenii răniți rănesc la rândul lor. O facem cu toții conștient sau inconștient. Iertarea a avut de-a face cu vindecarea și călătoria mea și nu cu ei. Iertând nu am aprobat sau ignorat ce s-a întamplat și cum m-a afectat, ci m-am împăcat cu durerea. Am ales să o privesc adânc în ochi și să o las să mă învețe. Greu tare lucrul asta, dar e musai!

Dar înapoi la “viața e în general ușoară”. Nu, nu cred că eram într-o stare de semi-inconștiență când ziceam asta. Cred doar că percepeam suferința diferit. Însă de ceva vreme încoace, durerile ascunse sau neprocesate în întregime mă cheamă să dau socoteală. Am negociat cu ele profund. Am încercat să le fentez cu puterea minții, am încercat să “stau ocupată” și m-am afundat profund în carieră, m-am adâncit în cărți de dezvoltare personală și coaching. Și toate au ajutat, dar toate m-au condus tot acolo.
“Carmen trebuie să stai în fața durerii tale, să o verbalizezi, să nu etichetezi, să fii ok cu toate sentimentele care vor veni de-a valma, zi-le pe nume chiar. Și e foarte important să nu le amorțești.”

“Sunt furioasă, tristă, dezamăgită, mi-e rușine.”
Pentru că nimic nu va putea amorți selectiv doar ceea ce e greu. Amorțirea se va întâmpla per ansamblu și te vei priva astfel de multă iubire și bucurii. La fel de mult vor pierde cei ce te iubesc.

O rafală bună de plâns (sau două sau nouă sau nouăzeci și nouă), un prieten bun, apelul “Nu te izola!!! - ceea ce e scos la lumina nu mai are putere să te terorizeze în întuneric.”, un psihoterapeut (unul bun), multă rugăciune, un mentor spiritual, un plan intenționat de rezidire sunt parte din reconstrucția mea.

Nu lăsa “timpul” să vindece. Iubește-te și fă un plan de selfcare și selflove. Celebrează cele mai mărunte progrese. Cel mai important e să-i eliberezi din menghina neiertarii pe cei ce ți-au greșit, sperând că la fel vor face pentru tine și cei cărora tu le-ai greșit. Asta îți va permite să fii liberă din nou. Strânsoarea în care-i ții, ție îți face cel mai rău.
Bucură-te de lucrurile mărunte. Alege prezentul. Trecutul nu îl mai poți schimba iar viitorul nu e în controlul tău. Ce va veni însă depinde enorm de cum ești AZI.

Fii atentă la dialogul intern. Scrie pe hârtie ceea ce accepți în căpșorul tău și vei privi cu șoc cât de nedreaptă ești cu tine.

Demolarea e parte din reconstruire și e important ca, odată ce ai demolat, să nu mai oferi energie molozului. Vei fi tentată, știu. Umpleți însă timpul cu activități de “redecorare” și în curând te vei simți acaparată de nouă creație. În tot acest proces te va ajuta dacă vei mobiliza energia în afară. Focalizarea excesivă pe sine poate dăuna grav. Oferă din timpul, talentele și resursele tale cuiva. Vei vedea ce diferit te vei simți. NU, nu doar persoanele “întregi” sau “întregite” au ceva de oferit. Nu mai crede minciuna asta. Adesea sufletele cele mai puțin “tefere” sunt și cele mai generoase.

E clar unde merg, da? Am acceptat în ultimii ani că viață e și bună și grea, că avem multe de îndurat și de învățat. Deschiderea față de de vindecare și abandonul în proces sunt singurele căi de a pătrunde adânc în cotloane generatoare de frici pentru a reînvăța să trăim liberi de consecințele a ceea ce e ascuns acolo.
Cele mai frumoase persoane pe care le știu poartă urme ale acestui proces (astea sunt cicatricile, nu?). Ele și-au asumat și durerea și reconstrucția. Și-au dezvoltat capacitatea de a trăi intim cu ei și conștient în fiecare moment și au refuzat să rămână pe autopilot, supraviețuind doar.

Suferința e nașpa. Dar e o non-negociabilă. Acceptă că e parte din trăirea ta.
Bucură-te dacă ești bine acum. Fii recunoscător și DA, întâmpină fiecare zi cu optimism și mulțumire. Fii atent la cei din jur. Trăiește autentic în văzul celorlalți pentru că izolarea e năucitor de periculoasă.

Ne izolăm când ne este rușine, teamă, când credem că nimănui nu îi pasă, că suntem singurii care au experimentat asta și cealaltă, când nu vrem să fim o “povara”, când ne depreciem. Și cu toții o facem într-o oarecare măsură însă mai expuse suntem noi, femeile. Noi am fost învățate să ne jertfim nevoile pe altarul grijii față de toți ceilalți: soț, copii, părinți poate. Dacă mai rămâne fărâmă de forță, ne îndurăm și de noi. În realitate, fără ca nevoile tale să fie îngrijite, vei trăi că o plantă ofilită, prezentă dar fără viață.

Cum te poți îngriji?
Fiecare e diferit însă va trebui să îți faci o rutină din asta până îți va veni natural. Pe mine mă ajută mișcarea, atenția la hrană și suplimente, muzica bună, compania plăcută a unor oameni aleși, un film bun lângă foc cu un pahar de vin, cărțile, rugăciunea și ÎNCREDEREA. Încrederea că totul e temporar, până și suferința.

Nu fi singură în suferință!

Cu mare recunoștință că exiști,

Carmen