Dar tu ești puternică

Nov 12, 2021

Zilele trecute am avut niște prieteni români la noi acasă. Din cauza unor greșeli în comunicare a fost creată puțină fâstâceală între copii, dar nimic ce trei mame nu puteau gestiona. Le discutam în timp ce făceam chilli și copiii se plimbau de colo-colo. Având vârste atât de diferite, câteodată e greu să-i ții împreună. Dar aveam muzică românească, ploua ușor, suficient cât să-ți placă ritmul de pe geamuri dar nu destul de greu cât să creeze oboseală, iar eu și doamnele pregăteam ingredientele pentru chilli. Unul dintre soți s-a dus să se “întindă” în căsuța din copaci (a zis că e tare mișto să dormi în leagănul copacilor într-o zi ploioasă) iar Jerry făcea pe șoferul cu copiii (playdates și alte alea).

Am turnat un pahar de vin, am vorbit despre uleiuri esențiale, despre Dumnezeu, parenting, adaptarea copiilor într-o țară străină cu toate provocările ei, despre viață în general.

Le simt suficient de aproape de inima mea pe aceste doamne încât să fiu cu garda jos în preajma lor. La un moment dat, când una dintre ele s-a vulnerabilizat și a făcut o mărturisire, cealaltă a spus, cu cele mai bune intenții: “Dar tu ești puternică”. Moment în care au ieșit lacrimi din ochii primei prietene. Cealaltă nu greșise cu nimic dar, ca să ilustrez, voi da timpul înapoi câteva luni.

Era o vreme când mă simțeam OK sau chiar măgulită când auzeam afirmația “Tu ești puternică”. Dar a venit o vreme în viața mea când nu mai simțeam nici o fărâmă de putere. Și cum oamenii “puternici” nu prea arată slăbiciunile decât câtorva aleși, percepția că sunt “puternică” a rămas.

Din când în când îmi mai scapă câte o lacrimă, un suspin, o voce mai sugrumată, poate chiar o mărturisire, fără detalii, de genul: “Trec printr-o perioadă mai grea.” Și toți, fără excepție, îmi spun: “Dar tu ești puternică.”

Într-una dintre seri vorbeam despre asta cu o colegă care mi-a spus același lucru, moment în care m-am decis și i-am spus și ei că am să scriu despre asta. Chiar nu scriu din cărți. Știu ce e suferința, reziliența, durerea. M-am simțit puternică mare parte din viața mea. Până când NU M-AM MAI SIMȚIT.

Am continuat să simt o responsabilitate uriașă față de cei cărora le slujeam dar am ajuns să fac doar minimul necesar, uneori cu un sacrificiu enorm de energie.

În seara de care îți povesteam la început, cu cele două prietene, nu am făcut decât să o țin în brațe pe cea care plângea și să-i spun că înțeleg. A zis printre lacrimi: “De ce trebuie să fiu puternică când nu mă simt așa?” Nu am știut ce să-i zic decât că nu trebuie să fie nimic ce nu vrea și poate, că spațiul nostru e unul în care se poate simți în siguranță să fie ce vrea/poate/are nevoie. Am mai turnat un pahar de vin, am pus de pâine de casă și am început să o ascultăm, în mireasma mâncării care parcă nu mai era odată gata, atât de tare ne tenta.

Ce am învățat?

• Nu orice persoană e puternică mereu. Chiar cei ce afișează mereu forță au momente grele, poate chiar cele mai grele.
• Nu da sfaturi când oamenii mărturisesc ceva vulnerabil sau greu. Mai degrabă spune ceva de genul: “Știu cum este, am fost și eu pe acolo” (dacă ai fost) sau “Nu știu exact prin ce treci, îmi pot doar închipui, dar vreau să știi că poți avea încredere să-ți fiu o prietenă bună. Cum ar arăta asta pentru tine?”
• Dacă e o prietenie mai veche, cere permisiunea să redai lucrurile din perspectiva ta. Adică să le spui cum le vezi, cu mare atenție la limbajul trupului sau la replicile persoanei din fața ta. Uneori nu va fi pregătită să audă tot ce ai de spus. Asta am învățat-o pe propria-mi piele, cu o prietenă căreia îi voi rămâne datoare pe viață pentru modul în care a știut să mă asculte și să mă povățuiască.
• Dacă dai sfaturi, nu te aștepta să-ți fie luate în considerare și nu te ofensa. Oamenii au parcursul lor spre vindecare. Nu intra în povestea lor decât atât cât e nevoie să fii acolo pentru ei.
• “În trecut te-am văzut cum ai făcut față dificultăților (asta înseamnă că cineva e puternic, nu?) și mă rog ca și de data asta să ai înțelepciunea să o faci. Eu te voi asista atât cât mă vei lăsa și cât voi putea.”
• “Nu știu ce pot face pentru tine, dar mă pot ruga. Chiar acum.” Și fă-o pe loc ca să nu uiți, dacă persoana e de acord.

“Ești puternică” e ca o pătură primită de la un străin care nu-ți știe gusturile - nu se potrivește prea tare cu decorul. Afirmații ca cele mai de sus sunt ca o pătură hand made, făcută cu tine în minte și de dragul tău. Sunt afirmații specifice și menite să arate disponibilitatea prietenei de a se implica în durerea ta. Nu mereu ne dorim sau putem face asta și e absolut OK. În aceste cazuri părerea mea este că mai bine să ascultăm cu compasiune și să oferim o îmbrățișare sau o rugăciune. Și un pahar de vin, de ce nu? :)

Oamenii sunt mult mai buni la a mima bucuria decât suferința. De aceea eu nu dau doi bani pe întrebarea “Ce mai faci?” și răspunsul clasic “Bine”. Continui cu: “Zi drept acum, cum e viața ta de zi cu zi?” Știi câți oameni au izbucnit în plâns când am insistat? Pentru că cei mai mulți dintre noi nu mai întrebăm pentru că vrem să știm, ci din formalitate și uite-așa creem o cultură a formalități în loc de una a autenticității.

Acum nu zic că trebuie să dai buzna în viața și ziua oricui și să-i spui necazul tău. Nu uita că și el îl are pe al lui. Alege cu grijă persoanele cărora să te destăinui mai ales pentru că nu vrei să împovărezi pe oricine.

Mesajul meu preferat este: “Te văd și te aud.” Câteodată asta este tot ceea ce oamenii au nevoie să audă și să simtă. Nu e asta nevoia noastră de bază?

Unii discreditează depresia sau tristețea profundă. Am fost și eu acolo. Am fost și eu în punctul în care le spuneam oamenilor: ”Capul sus, va fi bine.” Dar fără să cunosc cum se simte suferința lor, cât de multă agonie pot trăi unii, supraviețuind de pe-o zi pe alta, poate abuzând mâncare, alcool, tutun, sex/pornografie sau muncă pentru a se menține pe linia de plutire. Este important să învățăm să nu intervenim acolo unde nu am fost și noi. Să ne abținem de la a da sfaturi nesolicitate sau a fi cheerleaders când oamenii au de fapt nevoie de un colac de salvare!

Eu nu mă simt puternică zilele acestea dar am speranța ca voi fi într-o zi, doar pentru că eu cunosc sursa puterii. Azi mă plimbam prin curte rugându-mă: “Doamne, dă-mi bucurie!”, când m-a străfulgerat un gând: “Nu, Carmen, Dumnezeu nu dă bucurie, El ESTE bucurie.” Și apoi m-am rugat: “Doamne, fii Tu bucuria mea.” Și apoi imediat am primit un mesaj de la niște prieteni buni care au zis că dau o fugă pe la noi să facem o iahnie de fasole cu ciolan afumat, pâine de casă și murături. În momentul în care scriu blogul nu am toate ingredientele în casă. :) Dar simt bucurie!

“Doamne, nu sunt puternică, dar în slăbiciunea mea, fii Tu tare.” Cel mai important este că, de partea cealaltă a suferinței, este desăvârșirea și împlinirea destinului nostru dacă învățăm să ne imprietenim cu suferința și o lăsăm să ne învețe lecțiile pe care le are pentru noi.

Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” 2 Corinteni 12:9

Nu fi tare, ci fii întărită știind că nu ești singură și că cei ce au fost pe acolo înaintea ta îți pot arăta drumul și mai ales finalitatea. Așa să fie.

Cu drag de tine,

Carmen