Blog



Fă mult peste așteptări

Despre Olga ți-am mai zis. A venit în viața noastră cumva accidental (mă rog, nimic nu e la întâmplare) și a rămas în inima noastră pentru totdeauna. Ea este soția unuia dintre angajații soțului meu. Când am cumpărat casa în care locuim acum i-am spus soțului că am nevoie să termine în 3 săptămâni ceea ce el spunea că ar trebui să dureze 3 luni (eu plăteam, deci mi-am putut permite să zic asta, plus că aveam pile :)). Așa că el a angajat pe oricine ridica mâna și așa a venit în viața noastră Olga. La început a zugrăvit pereții și am apreciat cât de curat a lucrat. Apoi a ajutat la curățenie spre final și am fost lăsată cu gura căscată de atenția cu care a curățat totul. Am întrebat-o, neîncrezătoare că voi primi un răspuns afirmativ, dacă ar vrea să preia curățenia săptămânală a casei. A acceptat, dar a zis că are nevoie de încă o mână de lucru, casa fiind așa de mare. Așa am cunoscut-o și pe Glendy care e la fel de drăguță, dar Olga a rămas specială în viața noastră.

Olga venea la 8:00 și stătea până la ora 15:00, trebăluind de toate, până și ce nu-i ceream. Îmi făcea model pe covor cu aspiratorul și flori la hârtia igienică. Îmi făcea patul mai ceva ca la hotel în zilele în care spăla lenjeria. Îmi așeza hainele în dulapuri de arătau mai bine decât raftul de pe care le cumpărasem. Eu sunt mai repezită, plus că nu mă interesează să fie perfect așezate. Nu moare nimeni dacă nu sunt. Îmi călca hainele din când în când (eu nu calc niciodată, cred că ți-am mai scris despre asta). Îmi ducea hainele la curățătorie, mă trezeam cu ea Sâmbăta sau Duminica plantând flori prin curte (fără să-i fi cerut vreodată să facă asta). Când a plecat în Guatemala am plâns. Când am făcut co*id i-a dat instrucțiuni lui Alex, soțul ei, să-mi facă un ceai special cu mirodenii din Mexic. Olga era ca mama mea și am îndrăgit-o nespus. Niciodată nu a cerut o lețcaie în plus pentru ce făcea dar am avut grijă mereu să îi fie bine. Noi o angajasem să ne ajute la curățenie. Ea punea atâta suflet în a îngriji casa noastră cât punea și în a ei.

Olga venise în SUA cu mulți ani în urmă și era zilieră deoarece nu reușiseră să dobândească acte. Nu-și mai văzuse copiii de 16 ani (cel mic avea 2 ani când a plecat). Muncea și ea și Alex ca să își construiască o casă. Dar au început cu mama ei. Prima data i-au cumpărat ei una. Mi-a zis toate astea în spaniolă o dată când am rugat-o să rămână la masă pentru că urma să-i fac un protocol Simfonia Celulelor (un masaj cu uleiuri esențiale). A plâns și ea, am plâns și eu, au plâns și copiii când le-am spus povestea ei, atât cât am putut eu să înțeleg.

Înainte să plece, Olga și-a înființat o agenție de curățenie ca să nu mă lase descoperită. Între timp noi i-am făcut rost și de alte familii la care să meargă să slujească dar noi am rămas familia ei de suflet. A găsit două doamne pe care le-a învățat ce să facă, le-a lăsat liste cu tot ce trebuie făcut și cu ce frecvență. Am fost entuziasmată la început.

Dar foarte curând am început să observ diferențele. Ieri, când mi-au pus plapuma în cuvertură invers pentru a nu știu câta oară, am răbufnit în fața lui Melanie.

Noi suntem foarte atenți să nu vorbim urât despre NIMENI sau să criticăm în fața copiilor din două motive:
1. Ne ceartă (pe bune).
2. Învață să facă și ei la fel. Și la ce bun?

Când am văzut patul așa de strâmb, am bolborosit câteva cuvinte de nemulțumire și în timp ce aranjam cuvertura cum trebuie m-am scăpat și i-am spus lui Melanie cum Olga făcea mai mult decât îi ceream fără să-i spun nimic și că aceste doamne nu fac o treabă bună.

Apoi mi-am adus aminte de un citat peste care poposisem cu doar câteva zile în urmă și de discuția frumoasă avută cu fata mea pe tema asta.

“Fă mai mult decât se așteaptă de la tine. Care este diferența dintre cei care își ating cu consecvență obiectivele și cei care își trăiesc viața și cariera doar urmându-i pe alții? Faptul că cei dintâi fac mereu mai mult decât ceea ce se așteaptă de la ei.” Gary Ryan Blair

Mereu am fost așa. Pe unde m-am dus nu am căutat doar să-mi fac treaba, ci să las totul mai bine decât am găsit. Dacă faci exact cât ți se cere, cum te vei diferenția de alții? De asemenea, dacă nu te provoci mereu să ieși din zona de confort, cum vei ajunge unde vrei? Ar trebui să vrei să mergi cât vezi cu ochii și să fii mereu atent la orizonturi noi.

Zilele trecute cineva din echipă m-a întrebat cum am reușit să fac tot ceea ce am făcut până acum. Sincer, procesul companiei noastre este foarte simplu și toți știu ce au nevoie să facă. Unii cred însă că aceia dintre noi care avem succes ascundem ceva secrete pe care nu vrem să le împărtășim. Ei bine, acesta e unul dintre ele (deși oamenii se așteaptă la alt gen de secrete): Fă mai mult decât ți se cere, fii consecvent, lucrează la încrederea în tine și la a face totul cu pasiune și entuziasm. Oportunitățile vin mereu. Trebuie doar să nu le ratezi.

Uneori ne dorim să facem doar ceea ce ni se pare “glamuros”, ceea ce fac cei pe care îi vedem înaintea noastră, care au deja succes și sunt vizibili datorită acestuia. Dar nu uita că, înainte ca Olga să aibă o companie de făcut curățenie, a spălat multe WC-uri, a făcut multe urme pe covor și multe flori la hârtia igienică și le-a făcut cu excelență. A fost ajutată de soțul meu să-și facă firma pentru că atât ea cât și soțul ei dau 100% în job-urile lor.

Sunt multe alte lecții apropo de succes dar lecția pe care le-am dat-o și copiilor mei și pe care o împărtășesc și cu tine este aceasta: Fă mult mai mult decât se așteaptă de la tine în orice situație. Comunismul, din păcate, ne-a învățat invers. Ni s-a transmis direct sau indirect că trebuie să facem strictul necesar (oricum nu eram recompensați pentru mai mult). Mai mult, cred că dacă ochii șefilor nu erau pe noi, nici măcar acel minim necesar nu l-am făcut uneori.

E timpul să schimbăm asta și cel mai potrivit este prin exemplul personal. Fă mai mult decât trebuie, fă-o cu dragoste și cu consecvență și mai ales fă-o și atunci când nimeni nu te vede.

Zilele trecute am cumpărat o tigaie foarte drăguță din fontă în care poți pune aluat din clătite pufoase și ies sub formă de vafe (nu, nu e aparat de vafe căci avem și din acela). Acestea ies mici și finuțe.

Aseară am decis să le facem ca și desert și le-am servit cu gem de caise făcut în casă, din România (nu mai știu cine mi l-a dat dar îi mulțumesc - a făcut tare fericite câteva burtici).

Melanie s-a oferit să le facă ea și a făcut o treabă bună însă și-a păstrat câteva pentru micul dejun, ea trezindu-se cu mult înaintea tuturor, la ora 5:00. Așa e programul ei de liceu. Ceilalți au fost tare dezamăgiți că nu rămân și pentru ei, pentru dimineață. I-am asigurat că va fi ok și că le vom face și lor. Însă Meli, înainte să plece la școală, deși atât de devreme, a făcut aluatul și ni l-a lăsat în frigider împreună cu un bilet pe care ne scria că acum noi trebuie doar să le prăjim în aparat.

Vezi tu, dacă vrem să influențăm în bine viața copiilor noștri dar și a celor cu care lucrăm/interacționăm, ajută mult și lecțiile, dar mai ales ajută exemplul personal și motivația inimii. Melanie a vrut să le pună un zâmbet pe buze fratelui și surorilor ei, aceasta fiind singura ei recompensă.

În concluzie: Namaste și strălucește acolo unde ești. E singurul mod de a ajunge la visurile tale.

Cu drag de tine,

Carmen