Blog



Musaca de cartofi

Acum câteva duminici mă duceam la biserică cu scopul de a “prelua” niște copii pe care îi invitasem cu noi la un eveniment (da, aveam planuri de a trage chiulul de la biserică în acea zi, dar nu ne-au iesit, șșșșș ;)).

Să dau ușor înapoi povestea ca să se înțeleagă contextul. De puțină vreme am ales să merg la biserica ortodoxă pentru comunitatea de români de acolo, pentru că rezonez extrem cu viziunea preotului și a liderilor și cu pioșenia oamenilor de acolo. Am avut diverse sezoane în viața mea: unele în care am fost exuberantă în relația mea cu Dumnezeu, unele în care eram pe culmi de învățare și creștere, unele în care am fost implicată inclusiv în plantarea unei biserici ca și lider de inchinare etc. Niciodată nu mi-am pus problema la ce biserică să merg? Urmez îndemnurile din inima mea, mă rog și mă duc acolo unde simt viață și iubire față de Dumnezeu și oameni. Religia mă plictisește, pe Dumnezeu îl iubesc. În acest sezon am nevoie de pioșenie, de învățare prin smerenie pentru că aici m-a adus viața. Nu caut nimic de la Dumnezeu decât să fiu acolo unde este El. Mă rog în cuvinte puține, cele mai puține din viața mea și vindecare profundă vine peste mine.

În trecut m-am împiedicat de biserica asta de multe ori, însă nevoile mele erau diferite atunci. De data asta m-am oprit și mă bucur că am făcut-o. Am găsit cei mai frumoși oameni (români majoritatea) care pun prețuire și pe relaționarea de după slujbă și nu se grăbesc acasă.

În duminica aceasta am nimerit la un parastas. Clar copiii mei nu știau ce e aia pentru că Katie, când a văzut coliva cu lumânare, m-a întrebat a cui e ziua. Și a întrebat cu voce tare, în auzul tuturor.

Dar parcă îți promisesem o rețetă. Nu, nu am greșit titlul blogului.

Ziceam că m-am dus să iau niște copilași dar s-a nimerit că ne-au “luat” ei pe noi. Copiii nu voiau să plece. Jayden a stat la slujbă deși era în limba română (prietenii lui sunt parte din cor și e fascinat) iar Katie lucra la diverse proiecte pe la subsol cu Ana, noua ei prietenă. M-am resemnat că deh, nu e așa de rău să fii forțat să stai la biserică. :)

Cum românii sunt cea mai generoasă nație (și nu cred că exagerez), am fost invitați să rămânem la masă și acolo m-am întâlnit cu musacaua. Mama nu făcea când eram mici iar eu am ales să fac o variantă americănească (Shepherd’s pie) și am uitat de musaca. Ei bine, m-am îndrăgostit! Și m-am decis să învăț să fac și eu.

Am început pe Google și am “studiat” vreo zece rețete diferite și apoi m-am pus pe treabă. Am scos următoarele din frigider și cămară:
1 kg carne tocata (½ vita, ½ curcan)
2 cepe medii-mărișoare
2 morcovi
2 căței de usturoi mari, de grădină (4 normali)
1 castron de roșii golden cherry (adică portocalii)
cam ¼ de ceașcă de ulei de măsline (chiar mai mult dacă e nevoie)
½ ceașcă supă de pui (se poate folosi și apă)
1 linguriță oțet balsamic sau vin roșu
1 mână de pătrunjel tocat, proaspăt
sare, piper, boia, condimentele pentru carne
10 cartofi mari
1 ceașcă iaurt grecesc
1 ceașca Mozzarella proaspătă, dată prin răzătoare
2 ouă de casă (mă alint, știu)

Întâi am făcut sosul de roșii, că așa am vrut eu. Altfel poți folosi conserva sau ceva bunuț ce ai prin casă. Am tăiat mărunt usturoiul și ½ dintr-o ceapă. Într-o tigaie pentru sos am pus 3-4 linguri de ulei măsline (vrei ca ceapa să se moaie frumos) și după ce s-a încins am aruncat ceapa în el. Am adăugat puțină sare ca să se moaie mai frumos și când ceapa a fost aproape gata am pus usturoiul - stai cu ochii pe el că se arde repede, iar usturoiul ars amărăște sosul. Când începe să miroase frumos a usturoi, adaugă roșiile - am folosit cam un castron plin de roșii întregi. Dacă mai e nevoie, mai adaugă puțin ulei - vrei să se soteze frumos împreună cu ceapa și usturoiul. Pune apoi un strop (cam o linguriță) de oțet balsamic. Ajută mult la gust. E gata când roșiile s-au muiat, au crăpat și poți să le dai prin blender. Dacă sosul este prea gros (ar trebui să curgă ușor din blender), pune puțină supă de pui sau apă caldă.

Separat am spălat cartofii bine și i-am fiert în coajă cu puțină sare. Bineînțeles, când sunt gata îi curățăm (eu îi scrijelesc cu un cuțit crestat), apoi îi tăiem felii subțiri - cât de subțiri poți fără să-i rupi. Ei sunt fierți când te lasă să pui furculița în ei dar atenție, se mai coc încă 30 de minute la cuptor deci îi poți lăsa mai tari (se taie și mai ușor așa).

Apoi trecem la sosul din carne. Tăiem cât de mărunt putem restul de ceapă și morcovii. Eu am preferat să dau morcovii prin răzătoare pentru că atunci când îi călim împreună cu ceapa dau o culoare foarte frumoasă sosului. Amestecăm carnea de vită cu cea de pasăre. Punem uleiul la încins și sotăm întâi ceapa până devine sticloasă, apoi adăugăm morcovul. După ce se moaie și acesta punem carnea și o zdrobim cu o lingură de lemn până se omogenizează frumos. Eu folosesc și presa pentru piure să zdrobesc fin carnea, ca să nu am cocoloașe. Asezonăm carnea după gust, cu sare, piper, boia și condimente. Nu uita că am pus sare și la cartofi deci nu exagera cu sarea că se mai poate adăuga la final. După ce carnea e maronie (mă rog… știi tu), punem sosul de roșii. Amestecăm bine și adaugăm supa de pui. Mai lăsăm la fiert până scade sosul - nu vrem să fie plimbăreț tare ci doar ușor de întins peste cartofi. La final, chiar înainte de a opri focul, adăugăm pătrunjelul tocat mărunt.

În timp ce fierbe sosul amestecăm iaurtul, mozzarella dată prin răzătoare și ouăle.

Apoi ne distrăm cu decorarea. Asta e un proces fain de făcut cu kinderii.

Într-o tavă adâncă se pun în straturi cartofii, carnea și sosul alb (se poate face și bechamel dar eu am ales această versiune mai sănătoasă). Vei avea nevoie să împarți carnea în două și cartofii în trei. Eu am uns tava cu ulei, apoi am făcut straturi începând cu cartofii și terminând tot cu ei. Deasupra am turnat sosul și l-am lăsat să se lăbărțeze peste tot că așa e frumos. Am mai stropit peste el niște sos de roșii, așa mai neglijent, pentru aspect. Am pus la cuptor la 170 grade Celsius timp de 20-30 minute sau până se face o crustă mozzareliană. :)

Am servit musacaua alături de păstăi și pâine caldă, făcută în casă. Am găsit păstăi din acelea late, românești, care îmi aduc mereu aminte de prispa mătușii mele, despre cum stăteam toate acolo mângâiate de soare și rupeam codițele, anticipând cina. Și despre cum le păpam cu poftă, cu sos de usturoi și mămăligă caldă, direct din ceaun.

Copiii nu știau la început ce le-am dat. Să îi auzi încercând să zică musaca, mai ales pe Katie. Le tot iese musCACA, habar nu am cum, că mie mi se pare mai greu de pronunțat.

După ce au lins farfuriile, Jayden a zis glorioasa frază care m-a îndemnat să mai scriu un food-blog. Nu te supăra pe mine. Promit că revin și la viziune și leadership. :)

Ce a zis Jayden, te întrebi? “Mami, asta e cea mai bună mâncare făcută de tine vreodată. Dacă nu o adaugi în caietul de rețete, nu mai avem ce discuta.” Și și-a mai pus o porție. Și a cerut să-i dăm și pentru a doua zi la școală.

Și dacă nu trăiam, nu vă povesteam.

Poftă bună,

Carmen