Blog



Terminat e mai bine decat perfect

Am mulți prieteni care cred că a fi perfecționist este o virtute. Unii flutură asta prin fața oamenilor ca să-și justifice întârzierile sau amânările, alteori critica (nimeni nu poate face mai bine ca ei) sau lipsa de colaborare și implicare.

Conduc echipe și proiecte de când aveam 20 ani (ei bine, conduceam și la grădiniță și la șotron în fața blocului, pe bune :)). Orice persoană care a lucrat sau lucrează cu mine știe că-mi dau toată silința ca ceea ce fac să fie făcut bine și cu excelență, dar vreau să vă încurajez cu privire la a începe imperfect și nepregătit.

Da, chiar așa am zis: imperfect și nepregătit.

Am învățat în ultimii ani că-mi sunt datoare să încep cu ce am în mână și în fața mea ACUM. Amânarea sau așteptarea până devin expert sau “la fel de bun ca și...” nu e altceva decât auto-sabotaj. Nu aștepta până ai tot ce-ți trebuie. Să-ți explic.

Se dă o bucătăreasă bună - Maria - care visează să aibă într-o bună zi un restaurant. Dar e atât de departe acel vis încât e descurajată și nu face niciun pas într-acolo, doar speră că într-o bună zi se vor aranja cumva lucrurile și visul ei va deveni realitate. Maria nu e leneșă, ci nu vede treptele de scară. E hipnotizată de scara măreață din fața ei însă nu știe că cu treptele are ea treabă acum!

Se dă o altă bucătăreasă - Ioana - care gătește cu plăcere în fiecare zi. Gătitul îl face de drag, o energizează bucuria celor din jur care gustă din crochetele ei de pui și humusul preparat cu drag. Invită frecvent musafiri la masă și complimentele și încurajările lor o motivează și mai mult să încerce rețete noi și să devină tot mai bună în bucătărie. Într-o zi, o prietenă bună o întreabă dacă nu poate să facă niște aperitive pentru ziua de naștere a copilului ei, ea lucrând până seara târziu și știind bucuria de a găti a Ioanei. Ioana se străduiește nu doar să facă papa bun, ci să facă ceva mai mult. O surprinde pe prietena ei cu încă un aperitiv (cadou din partea ei) și o prezentare frumoasă, făcută cu gust. Prietena ei nu e singura încântată, la fel sunt și musafirii care o întreabă pe Ioana dacă poate face același lucru pentru zilele de naștere ale copiilor lor. 

Câțiva ani mai târziu Ioana are o firmă de catering. Câțiva ani (și) mai târziu, Ioana are restaurantul dorit și gătește pentru 100 cu tot atâta drag cu cât gătea pentru 1. 

Așa se naște un vis. Fă ceva acum cu ceea ce ai și te pasionează. 

Am învătat că “într-o bună zi” nu e o dată în calendar și cu cât amân un lucru cu atât șansele să nu fac niciodată acel lucru cresc. Oamenii care fac asta trăiesc frustrați și neîmpliniți. Nu fi acea persoană! 

Am mai învățat că singurul mod în care vei ajunge să ai ce-ți dorești este să-i ajuți pe alții să aibă ce-și doresc. Ioana își dorea restaurant. Prietena ei își dorea să nu fie stresată cu a face ceva ce Ioana știa să facă mult mai bine. Ambele au avut de câștigat.

Am învățat că oamenii care vor reuși sunt cei care merg “the extra mile” și nu fac doar strictul necesar. Vezi exemplul Ioanei. Nu doar deprinderea ei a declanșat wow-ul, ci și dorința de a sluji peste ce i s-a cerut.

Am avut cea mai mișto doamnă care mă ajuta cu curățenia. Îmi făcea modele pe covor cu aspiratorul și floricele la hârtia igienică. Se uita în jur și vedea cu ce altceva mă poate ajuta, chiar dacă nu era în atribuțiile ei acel lucru. Olga a plecat acasă în Guatemala și mi-a lăsat alte doamne în locul ei. Fac și ele curat, își fac treaba bine, dar nu sunt Olga. Și nu de model pe covor și floricele din hârtie igienică mi-e dor, ci de prezența ei în casa mea, de grija ei la detalii și bucuria de a sluji. Asta, în schimb, creat o dorință enormă în inima mea de a fi foarte generoasă cu ea, așa că amândouă am avut de câștigat. 

Nu mai întârzia! Fii puțin impulsivă. Începe nepregătită dar asigură-te că ești dedicată visului tău. Odată pusă în mișcare nu te vei opri până nu vei fi binecuvântat toți oamenii pe care dorești să-i atingi. De fapt acesta e un business.

Hugh Jackman a fost vorbitor la una dintre conferințele la care am participat acum vreo doi ani. De pe scena ne-a zis că a învățat o lecție bună de la tatăl lui care i-a influențat la maxim viața: un business e bun în măsura în care e bun pentru toți cei implicați. 

Și apropos de business bun - eu sunt (cumva) într-un business de vânzări. Îmi era teamă să vând, îmi era teamă să cer bani de la oameni, până am învățat că a vinde înseamnă a sluji dacă crezi din inimă că ceea ce vinzi (produs, servicii, viziune) va ajuta vieți (știu ca m-am abătut nițel de la subiect dar poate cineva are nevoie de acest adevăr). 

Revin la subiect. Toate persoanele pe care le apreciez într-un domeniu sau altul și cu care am avut onoarea să și povestesc au în spate un pomelnic de experiențe care le-au pus pe calea succesului (unii le numesc eșecuri ;)). Nu există scurtătură spre visurile tale pentru că tot ce nu e obținut cu muncă și sacrificiu, orice nu e zămislit într-o fabrică cu un mix de da/nu/poate mai târziu/nu e pentru mine/ce faci de fapt?/îți pierzi vremea/m-am înșelat/am reușit - nu e apreciat și nu ne pregătește pentru creștere.
Fiecare treaptă urcată te duce mai aproape de ceea ce-ți dorești, iar în proces crești și tu și te pregătești, te adaptezi pentru următoarea etapă de responsabilizare.

“Cui i s-a dat mult, i se va cere mult și cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.” spune Biblia (Luca 12:48). De aceea este necesară toată această căznire. Să ne facă oameni puternici și împuterniciți. 

Dacă nu te consideri pregătit pentru a susține visurile tale, ai dreptate. Dacă știam la 20 de ani că voi avea 4 copii energici și plini de viață aș fi zis: “Nu e pentru mine, nu am CUM să mă ocup EU de TOȚI PATRU!” Dar am început cu 1. :) Și crescând 1 am crescut și eu până am ajuns “suficientă” să pot crește și iubi 4.

Dacă mi s-ar fi spus acum 5 ani, când abia învățam despre uleiurile esențiale, că o să fiu implicată în educarea corectă a câtorva zeci de mii de familii, respectiv de succesul profesional a câtorva mii de oameni, e foarte posibil să fi dat bir cu fugiții. 

În schimb, am început un grup de Facebook cu 12 oameni. Acesta a crescut la aproape 50 000 în 5 ani. Am început cu un lider. Acum sunt o mulțime - oameni minunați, care își trăiesc visurile și-i ajută și pe alții să o facă. Dar minunea cea mai mare s-a întâmplat în viața mea. A trebuit să CRESC ca să mă acomodez acestor responsabilități. Și iubesc la nebunie asta!!!

Dacă mi s-ar fi spus chiar și acum un an că voi scrie o carte aș fi zis: “Nici vorbă, cine sunt eu?” Dar am început cu a scrie pe Facebook, apoi blog-uri … acum sunt într-un proces de scriere a unui curs despre părințeală că deh... am zămislit până la urmă 4. ;)

Vedeți cum se rostogolesc frumos lucrurile când facem ce e în fața noastră cu ce avem ACUM? 

Când suntem credincioși în lucrurile mici și le facem cu consecvență vom ajunge și la cele mari. E inevitabil! 

Povestea ta e probabil diferită de a mea, poate chiar foarte diferită. Te provoc nu să ai curaj, acesta vine în timp, ci să faci cu frică sau rezervă ceea ce te pasionează și e parte din destinul tău. Nu știi care este acel lucru? Uită-te la ce faci cu drag acum și întreabă-te în ce fel ar putea acel lucru binecuvânta pe cineva? Fă un lucru mic, azi. Cel mai mic! Nu începe cu 30 de flotări. Fă una! Nu te arunca la un blog, ci scrie azi un paragraf de încurajare pe social media. 

Un lucru terminat e mai bun decât unul perfect. Știu bine asta! 

Acestea fiind spuse, îmi lansez mie însămi, în fața ta, provocarea de a termina acel curs de Părințeală, așa imperfect cum știu și pot acum. Asta dacă-mi promiți că-l vei citi!!! ;) 

Cu prețuire maximă,

Carmen