Blog



Fii femeie

Bună, minunatelor

Acum câteva zile, Katie (7 ani) a venit la mine și mi-a spus: “Mami, tu muncești mult.” M-am străduit să nu mă învinovățesc sau să-mi cer scuze și am răspuns simplu, cu un zambet pe buze: “Da”. “Mami, ție iți place ce faci, așa e?”
Am răspuns din nou: “Da, foarte mult” întrebându-mă unde va duce Katie conversația. “Mami”, a continuat Katie contemplativ, “când cresc mare vreau și eu să fac ceea ce-mi place.”

Am luat-o în brațe, ne-am pupat și ne-am îmbrățișat și mi-am adus aminte de o prietena de mea, psihoterapeut și vorba ei frumoasă: “Cu toții merităm să facem ceea ce ne place.” Inclusiv mamele. Inclusiv tu, cea care citești acum acest articol.

Astăzi vreau să vorbesc cu mămicile care își doresc sau tânjesc după a face ceva și pentru ele, fără a se sacrifica pe altarul mămicitului.

Să nu mă-nțelegi greșit. IUBESC a fi mamă și mămiceala e ceea ce m-a crescut probabil cel mai mult ca om. Dar recunosc, fără jenă, că doar mămiceala nu mi-ar fi fost de-ajuns. Nu știu dacă am fost construită eu diferit ori dacă am fost mai curajoasă în a rosti și trăi asta însă, am observat că femeile care fac și altceva pe lângă mămiceală se plâng mai puțin de dificultățile acesteia. Nu vorbesc despre a avea un job (care poate îți place, poate nu) pentru a contribui financiar în casă, ci despre a face ceva ce-ți place și pentru care merită să lupți.

Ceea ce ne dă energie și vitalitate este a trăi pentru ceva mai mare decât noi, a simți că suntem implicați în ceva semnificativ. Pentru unele dintre noi aceasta înseamnă ceva în afara propriei noastre familii. Pentru altele, este în cadrul familiei dacă părințeala are ca scop mai mult decât “a lăsa și ziua asta să treacă”. Poate părintești viitori adulți care își vor aduce contribuția într-un mod semnificativ în lume, sau adulți care vor forma familii și relații sănătoase pentru a contribui la vindecarea generațiilor următoare, sau cu scopul de a învăța cum să o faci bine ca și alții să învețe de la tine. Acestea sunt toate scopuri nobile.

Ori poate ești ca mine, o persoană care atunci când a devenit mămică a decis că va rămâne și femeie. Una cu visuri și aspirații cel puțin la fel de mari ca înainte sau chiar mai mari. Legea diminuării intenției, descrisă de faimosul Jon Rohn, spune că atunci când amânăm ceva, scădem mult probabilitatea ca acel lucru să se întâmple. Așadar, acelea dintre voi care v-ați scos la pensie visurile, haideți să povestim puțin.

Am adresat în alte articole ideea că echilibrul în viață e un mit, așa cum e și multitasking-ul și celebra scuză “nu am timp”. În articolul de azi vom discuta alte aspecte:

  1. E adevărat că “a rising tide will lift all boats” (un val care se ridică, va ridica toate bărcile). Caută sa excelezi într-un domeniu care te pasionează. Am sesizat că femeile care caută să se dezvolte într-un domeniu vor crește în toate domeniile. De asemenea, am observat că “the way you do something is the way you do everything” (Așa cum faci ceva, vei face totul). Când ai copii va lua ceva timp până să “știi ce faci”. ;) De ce să abandonezi ceea ce știi să faci bine și te împlinește? Bine-nțeles că vei ajusta programul și contribuția ta în alte domenii și vei cere ajutor, cu înțelepciune și iubire față de toate părțile implicate (tu, soț, copii). Când tu ești fericită și împlinită, copiii tăi vor învăța să facă același lucru. Dacă tu renunți la tine și nu o faci asumat, din toată inima, cântărind toate avantajele și dezavantajele, s-ar putea să sfârșești regretând, așteptând ca zilele să treacă, plângându-te că mămiceala este grea și că ești permanent obosită. Amintește-ți că energia îți vine din lucrurile pe care le faci cu drag și care te împlinesc ca om. Energia creează energie. Dacă tu vei renunța la tine, îi vei învăța și pe copiii tăi să o facă. Așa că nu uita: continuă să trăiești pentru toate lucrurile care contează pentru tine ca să fii o mamă bună.

  2. Împacă-te cu tine! Cele mai multe neajunsuri pe care le proiectăm asupra copiilor sunt în capul nostru. Toți copiii care se simt iubiți și conectați cu părinții vor spune că au mămica și tăticul perfect. Copiii “cântăresc” după alte standarde, străine nouă, adulților. Dacă ești prezentă emoțional și vulnerabilă, asta e tot ce contează. Ei au nevoie de cea mai bună versiune a ta și asta se întâmplă atunci când te îngrijești și de tine. Am mai povestit noi despre asta, dar vina și rușinea nu îți folosesc absolut la nimic. Când le simți venind, decide că te vei simți diferit, acceptă că nu poți schimba acțiunile trecute și decide ce vei face diferit, dacă e cazul, fără prea multă introspecție și autocondamnare.

  3. Fii sclifosită! Da, ai citit bine. Când ești mămică și mai ales atunci când ai copii mici, va trebui să fii extrem de atentă unde îți investești timpul. NU TE LĂSA TRASĂ în dramele celorlalți, impresionată de ce face vecina de la etajul 1 și mama copilului cel mai popular de la școală. Decide ce e important pentru tine și alege să ai o viziune tunelară vis a vis de acele lucruri. Nu vei face niciodată nimic doar pentru că așa fac toți, nimic fără consecințe asupra celor dragi ție. Timpul este fie pierdut, fie investit. Așadar, fii zgârcită cu el când ai copii mici.

  4. Continuă să ai vise extravagante și progresează activ înspre ele, dar nu te pedepsi dacă nu ajungi să le vezi împlinindu-se încă. Pune-ți toate responsabilitățile și visurile într-o ordine a priorităților și ia-le una câte una. Dacă ar fi să aleg între a pune rufele spălate în dulap sau a citi cu unul dintre copii, alegerea e simplă. Merită să te întrebi mereu ce lucru lăsat nefăcut are consecințe mai mari (și pe termen mai lung) asupra mea și a celor dragi mie?

  5. Cere ajutor de la soț, copii, angajează pe cineva care poate face acele lucruri pe care nu e musai să le faci tu. Curățenia e unul dintre ele. ;) Îmi amintesc prima dată când am angajat pe cineva la curățenie. Era o fată care crescuse în orfelinat, acum adult, cu un job care nu dădea doi bani pe ea. M-a oprit pe stradă, m-a abordat și s-a oferit. Primul meu răspuns a fost nu. Mă simțeam mai puțin femeie, ca și cum nu aș fi în stare să “le fac pe toate” în casă. Am acceptat cu greu și numai pentru că am văzut că tot ce-și dorea ea era să fie cu noi, ca și familie. Am făcut două lucruri bune prin delegarea acestei sarcini: am creat un job și mi-am eliberat programul pentru a face ceea ce DOAR EU puteam să fac. Apropo de a cere ajutor soțului: i-am spus de la început, celui ce avea să-mi devină soț, că eu am visuri mari care nu vor înceta să existe când mă mărit sau când am copii și că probabil nu voi fi o “femeie de casă” (oare de unde îmi venea asta?). El a râs și a zis că dacă ar vrea servitoare și-ar angaja una, nu s-ar căsători cu ea. La fel cum și el avea aspirații de carieră, a respectat faptul că și eu aveam.

  6. Comunică cu partenerul. Spune-i ce e important pentru tine și cum vei ajunge acolo. Până nu te iei TU în serios, nici el nu o va face. Nu sta în pijamale toata ziua, neglijându-te și plângându-ți de milă că viața e grea acum că ești mămică. Mai mult, nu afișa o altă femeie decât cea pe care el a ales-o. Eu în fiecare zi îmi fac patul, mă îmbrac cu haine curate și îmi pun makeup. DA, și după ce am născut! A-ți plânge de milă nu contribuie decât la autosabotaj.

  7. Cumpără-ți o agendă. “Dacă nu e în agendă, e legendă.” După ce am avut copii, singurele lucruri non-negociabile erau orele de somn (prestabilite de mine) și cina în familie. În rest, eu am hotărât ce e important pentru mine și MEREU am avut o agendă. Când Meli era bebeluș mă însoțea peste tot, cu excepția orelor de somn, care erau extrem de importante. Am ales să alăptez tocmai pentru că era nu doar cel mai sănătos dar și cel mai convenabil mod de a mămici.

Dacă ar fi să definesc în câteva fraze viața mea ca și mamprenor cu 4 copii, ar fi așa: iubesc la nebunie să fiu mamă dar nu am renunțat la mine pentru asta, îi fac pe copii parte din visurile mele atât cât pot, am încredere în ei când vine vorba despre cine sunt ei, caut să fiu mereu prezentă, să comunic și limitările mele fără a fi lipsită de respect față de ei și mă bazez pe Dumnezeu pentru restul. Îi provoc mereu, mă asigur că intențiile mele și ale lor sunt mereu pure, că facem ce putem mai bine în orice circumstanțe, că-i onorez pe copii și nu mă grăbesc să-i limitez sau să-i îngrădesc. Avem conversații dificile și sincere, fără să abandonăm grija unul față de altul.

De exemplu, Katie a făcut azi un ”experiment” folosindu-se de carioci și pungi de plastic. A colorat pe plastic cu carioci, apoi a presat punga pe o coală de hârtie. A ieșit ceva ce semăna cu un desen cu acuarele. Era atât de mândră de ea încât a declarat că dorește să fie artist (ceea ce nu a mai spus niciodată până acum). I-am răspuns: “Katie, știi că poți fi absolut orice dorești, da?” Iar ea m-a surprins și m-a umplut de bucurie când a zis: “Bineînțeles că știu, mama! De ce nu aș ști?”

Acum e la colțul străzii, încercând să-și “vândă” operele de artă. Julia, fetița mea de 12 ani a fost instruită să o însoțească pentru a fi în siguranță (va fi recompensată pentru asta), iar Jayden, băiatul meu de 10 ani, a fost trimis în “recunoaștere” și cu bănuți la el în caz că nimeni nu oprește mașina să cumpere opera unui copil de clasa a doua.

Asta se întâmplă în timp ce scriu acest blog: cei trei copii sunt la vânzare/cumpărare de artă în timp ce Meli, proaspăt întoarsă de la lecțiile de pian, face crochete de pește proaspăt cu tati, cartofi și varză de bruxelles la cuptor, pentru ca eu să termin acest blog.

Până am terminat eu blogul, Katie a făcut $29 (am niște vecini incredibili), cina a fost gata cu puține instrucțiuni și intervenții din partea mea și Meli a hotărât să facă două tarte, una cu vanilie și una cu ciocolată. Toată lumea e fericită și împlinită și mama e gata să încheie seara bine. Mâine e o altă zi!

Fii binecuvântată și bucuroasă! Meriți și poți!

Carmen