Blog



Setarea și comunicarea limitelor

Zilele trecute am fost într-un mini-concediu cu familia într-o stațiune montană extraordinar de frumoasă. Era prima noastră vizită și abia așteptam să ajungem. Pozele de pe internet și recenziile turiștilor ne lăsau gura apă. După ce am condus aproximativ două ore am ajuns la o porțiune de drum forestier foarte îngust, dar care, spre surprinderea noastră, nu avea acel gărduleț de siguranță. De ambele părți se vedeau văi ondulate care sfârșeau în prăpăstii adânci. Ne tăia respirația atât priveliștea cât și frica de a nu face o mișcare greșită cu mașina. Am conchis amândoi, și eu și soțul, că un gard pe marginea acestui drum ne-ar fi făcut să ne simțim mai liberi și mai în siguranță, chiar dacă ar fi obstrucționat puțin priveliștea.

Ce treabă are povestea asta cu părințeala? Acest blog este despre “garduri” în părințeală. Le vom numi limite sau parametri de siguranță.

Copii nu opun rezistență învățării, schimbării, stabilirii limitelor. Copiii își doresc să-i mulțumească pe părinți, vor să fie în armonie cu aceștia și să simtă apreciere pentru lucrurile bine făcute. Nu le place să fie corectați fără respect și blândețe, să nu li se aprecieze eforturile, să fie pedepsiți sau certați pentru ceva ce nu au știut că le e interzis, sau nu au știut cum să facă pentru că nu au fost învățați. Sau nu au fost învățați cu răbdare și consecvență.

Setarea limitelor este extrem de importantă pentru că le dă o șansă reală copiilor să facă lucrurile bine, în acești parametri bine definiți și agreați de toți. Există limite pe care le poți negocia cu ei, însă unele vor fi non-negociabile și e bine să știe și ei care sunt acestea. Când le permiți să contribuie își însușesc mai bine alegerile și toată lumea va fi mai fericită.

Când li se comunică regulile clar, cu consecvență și respect, vor ști ce se așteaptă de la ei și care sunt consecințele în cazul în care depășesc sau nu respectă aceste limite. Da, și consecințele trebuie stabilite din timp și comunicate ca să știe la ce să se aștepte.

Gândește-te împreună cu mine la acest scenariu: fac focul în șemineu, văd copilul că vrea să pună mâna și strig: "Nu pune mana!". Ce am făcut de fapt?
1. Am țipat la copil.
2. L-am luat prin surprindere, poate chiar l-am rănit cu tonul meu.
3. Va fi tentat (așa cum sunt și eu adesea ca adult) să o facă tocmai pentru că i s-a spus (așa) să nu o facă.

Scenariul corect este acesta:
1. Îi explic din timp ce urmează să fac.
2. Îi comunic ce mă așteapt de la el și care e consecința dacă nu ascultă: "Mami va face focul în șemineu. Va fi plăcut, cald și ne va relaxa. Însă nu avem voie să punem mânuța pe ușa de la șemineu pentru că ne va arde, adică va durea.”
3. Ne asigurăm că a înțeles ceea ce am comunicat: “Ai înțeles de ce e important să te uiți doar de la distanță?"

Care sunt consecințele când copilul nu ascultă:
1. Consecința naturală (din nefericire): se va arde.
2. Posibile consecințe hotărâte de părinte:
- pune un gard în jurul șemineului ceea ce îi va restricționa copilului accesul (nu se va mai arde) dar și priveliștea;
- nu mai fă focul în șemineu decât după ce merge la culcare copilul, așadar copilul nu va mai experimenta (cel puțin o vreme) un foc frumos în șemineu.

Prin urmare, stabilirea limitelor nu îi îngrădește pe copii ci dimpotrivă, îi ajută să fie liberi, să se simtă în siguranță, să asculte prompt (foarte important mai ales în situații de urgență ce pot altfel sfârși catastrofal) pentru că știu de ce ascultă, au căzut de acord cu limita, iar ascultarea îi onorează și pe copii și pe părinți.

Setarea limitelor, a așteptărilor și comunicarea clară și cu consecvență a acestora este, dacă îmi permiteți, cel mai important aspect în părințeală. Când acesta vă este limpede și “vă iese”, restul se va potrivi ușor și cum trebuie în scenariul propriei părințeli.

Vom face asta în multe aspecte din viața familiei noastre, însă sunt câteva pe care le-am sesizat, în interacțiunea mea cu mulți părinți, a fi în mod constant puncte de tensiune și stres: somnul, mâncarea, recreerea și responsabilitățile. La noi în casă, în jurul acestora patru am setat încă de la început, așteptări și limite bine comunicate și non-negociabile.

Fiecare familie este diferită și va decide ce este important apropo de așteptări. Asigură-te că decizi informat și asumat. Important este să alegi câteva aspecte (3-4 non-negociabile) pe care le vei exersa constant o perioadă. Devino conștientă de acele “teachable moments” (momente de învățare), privește-le ca pe o oportunitate și construiește în jurul lor o platformă pentru comunicarea acestor limite dar și a DE CE-ului din spatele lor (așa obții cooperare și nu doar ascultare oarbă).

Dacă vrei să citește cum am setat noi ca și familie limite clare în ceea ce privește aspectele menționate mai sus, acest podcast îți va fi de folos:
https://carmenbusch.com/blog-69-podcast-ep-7

În continuare aș vrea să mă focalizez mai mult pe modul în care comunicăm cu copii pentru a obține cooperarea lor în respectarea acestor limite. Sunt cinci aspecte importante pe care le exersez mereu cu copiii mei și pe care te încurajez să le pui și tu în aplicare:

  1. Comunică DE CE-UL.
    Comunică de ce ai hotărât că limitele sunt importante pentru familia ta. Ce vor proteja, ajusta, crea pe termen lung în viața lor? Ce dorești să schimbi sau să cultivi în comportamentul lor? Sau la al nostru, al tuturor? Ce trebuie schimbat? Care sunt soluțiile?

  2. Comunică sincer și direct
    Unul dintre cele mai importante aspecte într-o relație este comunicarea directă și sinceră. Cu toții ne dorim asta și cu toții avem această nevoie și așteptare în relații. Felul în care comunică părinții între ei dar și părinții cu copiii este foarte important dacă vrem să modelăm tipare de comunicare corectă. Când ești supărat pe copil, dacă ceva nu-ți convine, spune-i cu respect și dragoste și învață-l să fie confortabil cu astfel de conversații.

  3. Comunică clar
    Este extrem de important să înțelegem că un copil se dezvoltă cel mai bine într-o casă unde regulile și așteptările sunt clar definite. Comunică-le aceste reguli/limite și așteptări și asigură-te că le-au înțeles. În acest fel vei putea reveni la ele, împreună cu ei, în acele momente reale de conectare.

    Exemplu: “Mă aștept, cînd ajungem la restaurant să folosim vocea de interior, așa cum am exersat în seara în care am învățat bunele maniere la masă, și să ținem cont și de ceilalți oaspeți ai restaurantului, lasăndu-i să se bucure de conversație în liniște. Ați înțeles ce așteaptă mami de la voi?” Și cere-le să îți repete, ca să te asiguri că au auzit ce ai avut de zis.

    Am citit recent într-o carte că treaba părintelui este să facă regula și a copilului să o încalce. ;) Momentul de învățătură este atunci când părintele corectează și disciplinează. Copilul încalcă regula iar părintele administrează consecințele cu empatie și respect. Copilul apoi internalizează regula și ea devine parte din realitatea lui.

  4. Învață-i să comunice ce simt.
    Învață-i să comunice ce simt, fără teamă că vor fi judecați sau întâmpinați cu mânie:
    • Tot ceea ce simt (sentimentele lor) este acceptabil a fi împărtășit cu noi.
    • Învață-i să se exprime corect când sunt mânioși. De exemplu au voie să spună “Sunt supărat pe tine” și chiar “Te urăsc” când ai administrat o consecință (dacă așa simt în momentul respectiv), dar nu e în regulă să spună “Ești cea mai rea mamă din lume” sau “Ești proastă”, etc. Asta înseamnă să etichetezi și să îl faci pe celălalt responsabil de ce simți tu.
    • Ajută-i să-și definească sentimentele și nu să SE definească: mânia e doar o emoție temporară, nu ne definește, nu ne face persoane rele dacă învățăm să o administrăm: “Sunt mânios” , “Sunt frustrată”, “Mă simt neîndreptățită”, “Simt că nu mă respecți”.
    • Ascultă și empatizează mai întâi, fără să gândești un plan de acțiune sau să-i convingi că greșesc. Acum nu e momentul. Validează ceea ce simt: “Înțeleg de ce s-ar simți așa un copil de vârsta ta/cineva în situația asta. Îmi pare rău.“
    • Exercită autocontrol. Ieșirile lor necontrolate, accesele de mânie, împotrivirile nu sunt despre tine, ci despre ei. Cum vei reacționa acum va determina dacă vor mai veni la tine sinceri sau nu și dacă vor avea încredere în tine cu sentimentele lor. Nu îi judeca pentru ceea ce simt.
    • Când sunt mânioși nu e momentul să argumentezi. Lasă furtuna să treacă, apoi conectează-te cu ei, explică ce s-a întâmplat din perspectiva ta, de ce e important să fiți consecvenți cu regulile agreate și chiar să existe consecințe, deși nu ne plac. Pune lucrurile în perspectivă pentru ei și responsabilizează-i vis-a-vis de viitorul lor ca și adulți.
    • După ce i-ai ascultat, ai validat ceea ce simt, rămâi ferm/ă cu consecințele fără să-i privezi de iubirea ta și fără să sacrifici conexiunea cu ei. “Jayden, sper că înțelegi de ce ai pierdut privilegiile electronice și, deși nu îți place acum, e important să accepți că această consecință este necesară în situația de față. Mă interesează ca tu să îți aduci aminte, data viitoare când mă minți cu privire la timpul petrecut la televizor, cât de tare va durea consecința. Te iubesc.”
    • Fă o regulă din asta: “Relația noastră e mult mai importantă decât orice conflict sau experiență.”
    • Învață și aplică zilnic expresia: “Folosește cuvinte”.

    Am făcut asta de când sunt mici și când Melanie (primul copil) avea 2 ani am primit unul dintre cele mai frumoase complimente, de la soacra mea. Mi-a zis cât de coerentă este, așa tânără find, în a-și exprima sentimentele. Când copiii lovesc, urlă, trântesc, spun “Nu” într-un mod sfidător, ei încearcă să exprime ceva, o nemulțumire, supărare, etc. Cere-le să-ți spună, nu să-ți arate, când vine vorba de sentimente. Unii copii vor exprima ce simt, alții se vor retrage în tăcere. Aplică aceeași regulă și cu aceștia din urmă, altfel te vor determina să ghicești ce e în neregulă cu ei și cum ești un părinte (probabil) empatic, s-ar putea sa rezolvi problema astfel: “Lasă că știe mama ce te face fericit. Vrei o prăjitură sau un film la televizor?” Îi vei învăța să pună plasturi pe răni în loc să se îngrijească de acestea. Mai târziu vor apela la stimuli externi (mâncare, alcool, droguri) pentru a-și alina durerea. Indiferent de cum se manifestă, ajută-i să comunice direct și sincer spre căutarea unei soluții împreună.

  5. Comunică cu partenerul pentru a vă pune de acord asupra limitelor, consecințelor și eventualelor excepții.
    Adesea copiii învață să-i manipuleze pe părinți pe rând, până obțin ce vor. De aceea este foarte important ca, vis-a-vis de aspectele importante, părinții să cadă de acord. La fel de important este ca părinții să se valideze unul cu celălalt atunci când declară o consecință sau o excepție de la o regulă. Dacă tata spune: “Nu mai ai voie la televizor o săptămână” dar mama se baza pe cele 30 de min/zi de liniște pentru ea sau pentru un proiect în care este implicată, atunci intervine o problemă. Părintele care decide o consecință trebuie să se asigure că el/ea o poate implementa și susține

Foarte important este ca atunci când copiii cer o excepție de la o regulă să te validezi cu partenerul de viață. De exemplu: regula familiei este că după ora 19 televizorul e închis. Însă e o zi specială și copiii cer o excepție. Dacă mama a zis “Nu”, iar ei merg la tata și acesta spune “Da” (fără a ști că deja au primit un “Nu” de la mama) - problemă mare! Copiii învață repede să manipuleze. Când copiii vin la mine cu o cerere neobișnuită, nu le dau niciodată un răspuns direct ci îi întreb: “Ce părere are tati despre asta?” Dacă ezită, știu că trebuie să îl întreb pe tati. Dacă spun că sunt prima cu care discută, atunci pot decide (dacă pot susține), dar mă asigur că îl anunț și pe tati că am aplicat o excepție în seara asta.

Atenție și la consecințe decise de un părinte și pe care celălalt părinte nu le aplică. E foarte important să cădeți de acord!

E important și de mare folos să pui lucrurile în perspectivă pentru ei.

Explică-le că efortul investit acum pe termen scurt le va da și lor și ție multe satisfacții în viitor. Până la urmă nu creștem doar copii, ci viitori adulți - mame, tați, soți, soții, lideri. Însă totul începe acum. Prețuiește ce ai, scaldă cu iubire fiecare decizie și fii ferm/ă în ce știi că ai nevoie să faci. Consecvența va urma dacă ceva este important pentru tine.

Cu drag,

Carmen, Mămică de 4