Sep 5, 2020
Zilele trecute am fost într-un mini-concediu cu familia într-o stațiune montană extraordinar de frumoasă. Era prima noastră vizită și abia așteptam să ajungem. Pozele de pe internet și recenziile turiștilor ne lăsau gura apă. După ce am condus aproximativ două ore am ajuns la o porțiune de drum forestier foarte îngust, dar care, spre surprinderea noastră, nu avea acel gărduleț de siguranță. De ambele părți se vedeau văi ondulate care sfârșeau în prăpăstii adânci. Ne tăia respirația atât priveliștea cât și frica de a nu face o mișcare greșită cu mașina. Am conchis amândoi, și eu și soțul, că un gard pe marginea acestui drum ne-ar fi făcut să ne simțim mai liberi și mai în siguranță, chiar dacă ar fi obstrucționat puțin priveliștea.
Ce treabă are povestea asta cu părințeala? Acest blog este despre “garduri” în părințeală. Le vom numi limite sau parametri de siguranță.
Copii nu opun rezistență învățării, schimbării, stabilirii limitelor. Copiii își doresc să-i mulțumească pe părinți, vor să fie în armonie cu aceștia și să simtă apreciere pentru lucrurile bine făcute. Nu le place să fie corectați fără respect și blândețe, să nu li se aprecieze eforturile, să fie pedepsiți sau certați pentru ceva ce nu au știut că le e interzis, sau nu au știut cum să facă pentru că nu au fost învățați. Sau nu au fost învățați cu răbdare și consecvență.
Setarea limitelor este extrem de importantă pentru că le dă o șansă reală copiilor să facă lucrurile bine, în acești parametri bine definiți și agreați de toți. Există limite pe care le poți negocia cu ei, însă unele vor fi non-negociabile și e bine să știe și ei care sunt acestea. Când le permiți să contribuie își însușesc mai bine alegerile și toată lumea va fi mai fericită.
Când li se comunică regulile clar, cu consecvență și respect, vor ști ce se așteaptă de la ei și care sunt consecințele în cazul în care depășesc sau nu respectă aceste limite. Da, și consecințele trebuie stabilite din timp și comunicate ca să știe la ce să se aștepte.
Gândește-te împreună cu mine la acest scenariu: fac focul în șemineu, văd copilul că vrea să pună mâna și strig: "Nu pune mana!". Ce am făcut de fapt?
1. Am țipat la copil.
2. L-am luat prin surprindere, poate chiar l-am rănit cu tonul meu.
3. Va fi tentat (așa cum sunt și eu adesea ca adult) să o facă tocmai pentru că i s-a spus (așa) să nu o facă.
Scenariul corect este acesta:
1. Îi explic din timp ce urmează să fac.
2. Îi comunic ce mă așteapt de la el și care e consecința dacă nu ascultă: "Mami va face focul în șemineu. Va fi plăcut, cald și ne va relaxa. Însă nu avem voie să punem mânuța pe ușa de la șemineu pentru că ne va arde, adică va durea.”
3. Ne asigurăm că a înțeles ceea ce am comunicat: “Ai înțeles de ce e important să te uiți doar de la distanță?"
Care sunt consecințele când copilul nu ascultă:
1. Consecința naturală (din nefericire): se va arde.
2. Posibile consecințe hotărâte de părinte:
- pune un gard în jurul șemineului ceea ce îi va restricționa copilului accesul (nu se va mai arde) dar și priveliștea;
- nu mai fă focul în șemineu decât după ce merge la culcare copilul, așadar copilul nu va mai experimenta (cel puțin o vreme) un foc frumos în șemineu.
Prin urmare, stabilirea limitelor nu îi îngrădește pe copii ci dimpotrivă, îi ajută să fie liberi, să se simtă în siguranță, să asculte prompt (foarte important mai ales în situații de urgență ce pot altfel sfârși catastrofal) pentru că știu de ce ascultă, au căzut de acord cu limita, iar ascultarea îi onorează și pe copii și pe părinți.
Setarea limitelor, a așteptărilor și comunicarea clară și cu consecvență a acestora este, dacă îmi permiteți, cel mai important aspect în părințeală. Când acesta vă este limpede și “vă iese”, restul se va potrivi ușor și cum trebuie în scenariul propriei părințeli.
Vom face asta în multe aspecte din viața familiei noastre, însă sunt câteva pe care le-am sesizat, în interacțiunea mea cu mulți părinți, a fi în mod constant puncte de tensiune și stres: somnul, mâncarea, recreerea și responsabilitățile. La noi în casă, în jurul acestora patru am setat încă de la început, așteptări și limite bine comunicate și non-negociabile.
Fiecare familie este diferită și va decide ce este important apropo de așteptări. Asigură-te că decizi informat și asumat. Important este să alegi câteva aspecte (3-4 non-negociabile) pe care le vei exersa constant o perioadă. Devino conștientă de acele “teachable moments” (momente de învățare), privește-le ca pe o oportunitate și construiește în jurul lor o platformă pentru comunicarea acestor limite dar și a DE CE-ului din spatele lor (așa obții cooperare și nu doar ascultare oarbă).
Dacă vrei să citește cum am setat noi ca și familie limite clare în ceea ce privește aspectele menționate mai sus, acest podcast îți va fi de folos:
https://carmenbusch.com/blog-69-podcast-ep-7
În continuare aș vrea să mă focalizez mai mult pe modul în care comunicăm cu copii pentru a obține cooperarea lor în respectarea acestor limite. Sunt cinci aspecte importante pe care le exersez mereu cu copiii mei și pe care te încurajez să le pui și tu în aplicare:
Foarte important este ca atunci când copiii cer o excepție de la o regulă să te validezi cu partenerul de viață. De exemplu: regula familiei este că după ora 19 televizorul e închis. Însă e o zi specială și copiii cer o excepție. Dacă mama a zis “Nu”, iar ei merg la tata și acesta spune “Da” (fără a ști că deja au primit un “Nu” de la mama) - problemă mare! Copiii învață repede să manipuleze. Când copiii vin la mine cu o cerere neobișnuită, nu le dau niciodată un răspuns direct ci îi întreb: “Ce părere are tati despre asta?” Dacă ezită, știu că trebuie să îl întreb pe tati. Dacă spun că sunt prima cu care discută, atunci pot decide (dacă pot susține), dar mă asigur că îl anunț și pe tati că am aplicat o excepție în seara asta.
Atenție și la consecințe decise de un părinte și pe care celălalt părinte nu le aplică. E foarte important să cădeți de acord!
E important și de mare folos să pui lucrurile în perspectivă pentru ei.
Explică-le că efortul investit acum pe termen scurt le va da și lor și ție multe satisfacții în viitor. Până la urmă nu creștem doar copii, ci viitori adulți - mame, tați, soți, soții, lideri. Însă totul începe acum. Prețuiește ce ai, scaldă cu iubire fiecare decizie și fii ferm/ă în ce știi că ai nevoie să faci. Consecvența va urma dacă ceva este important pentru tine.
Cu drag,
Carmen, Mămică de 4